Slujire arhierească şi Concert de colinde la Parohia Arad Micălaca Veche II

Seara Praznicului Nașterii Domnului a adus bucurie sporită credincioșilor Parohiei Arad Micălaca Veche II cu hramul bisericii ,,Nașterea Domnului” prin slujirea Vecerniei de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, alături preotul paroh Mircea Bupte, preotul Aurelian Popa, preotul Bogdan Oneţ de la Parohia Mândruloc şi preotul Vlad Oneţ, capelan la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad.
A urmat tradiționalul concert de colinde prezentat de părintele Aurelian Popa, prin care grupul bărbătesc și corul mixt ,,Nașterea Domnului” au lăudat și au preamărit Nașterea Pruncului Iisus în ieslea Betleemului.
Chiriarhul a rostit un cuvânt în legătura anului omagial de cinstire a sfintelor icoane şi picturii bisericeşti, în care a exemplificat şi pe aceea dintre icoane, imnele bisericeşti şi colindele poporului, toate arătând şi prin cei ce le-au lucrat, înzestrarea oamenilor spre câştigarea celor de folos pe toate planurile vieţii.
Întrucât biserica parohială se pictează, Înaltpreasfințitul Timotei a îndemnat credincioșii să urmărească așezarea icoanelor și scenelor biblice pentru o mai bună înțelegere a rânduielii bisericești după care se pictează în Biserica Ortodoxă. Un prilej fericit a fost că în această zi a fost prezentată în biserică o expoziție de icoane conținând întreg sinaxarul, copiii de la Școala Gimnazială Caius Iacob, sub îndumarea profesoarei de religie Beatrice Mandă, care a ales icoanele, parohia îngijindu-se de tipărirea lor, aceasta pentru ca atât copiii, cât și credincioșii să aibă o legătură și mai apropiată cu sfântul zilei în care s-au născut, ori au fost botezați, cununați sau au diferite evenimente în familiile lor.
În numele preoților și credincioșilor parohiei părintele paroh Mircea Bupte a adus mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru prezență, pentru împreuna rugare la slujba de seară, pentru cuvântul de învățătură și a oferit, în numele tuturor, un buchet de flori.
Protos. Iustin Popovici

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni