Deputatul Tripa susține că Guvernul a reuşit să sprijine diferite categorii, fără a duce România în colaps

Deputatul PSD Arad Florin Tripa afirmă că preşedintele Klaus Ionannis şi PNL au minţit cu privire la bugetul pentru acest an şi se aşteaptă ca situaţia să se repete în perioada următoare, atunci când bugetul pe anul 2018 va intra în dezbatere. „În cursul lunii februarie a acestui an, atunci când Bugetul de Stat pe anul 2017 era la promulgat, preşedintele Ionahhis şi PNL au criticat proiectul PSD. Au făcut afirmaţii apocaliptice, cu estimări sumbre pentru acest an. Timpul a dovedit că toată această propagandă a fost una ieftină, menită să arunce o pată asu­pra Guvernului. Atunci când studia bugetul pentru acest an, Klaus Iohannis spunea că acesta este unul problematic și riscant. Afirma că se prevăd venituri care sunt supraevaluate şi că există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Au fost nişte aprecieri deplasate, demontate o dată cu trecerea timpului. Se spunea că nu vom putea mări pensiile şi salariile, dar în timp s-a dovedit că avem dreptate. Au putut fi făcute asemenea creşteri pe care le-am promis românilor, fără a depăşi deficitul prognozat. Am reuşit să aducem plusuri pentru dife­rite categorii, fără a duce România în colaps.
Acum, ne aflăm în faţa bugetului pentru anul 2018. Este foarte probabil ca propaganda PNL-istă să revină cu alte previziuni sumbre şi cri­tici nefondate la adresa construcţiei bugetare pentru anul viitor”, spune deputatul PSD Arad Florin Tripa.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni