CJA a investit milioane de lei în Spitalul Județean, în lipsa unui sprijin de la Ministerul Sănătății

Sistemul medical arădean – unul cu lacune multe și nevoi mari, a fost într-un proces de schimbare în 2017. S-au făcut investiții de peste 11 milioane de lei, s-au achiziționat dotări indispensabile și s-au depus proiecte pentru dezvoltarea unităților medicale, în viitorul apropiat. Toate acestea au fost realizate de Consiliul Județean (CJA), în a cărei subordine se află Spitalul Județean și secțiile acestuia. Reprezentanții Consiliului Jude­țean au făcut un bilanț al reali­zărilor din 2017, an pe care, auto­- ritățile l-au considerat unul dintre cei mai buni pentru sistemul de sănătate. De altfel, cei de la conducerea CJA susțin că anul trecut a fost cel mai bun de la preluarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în anul 2010, de la Ministerul Sănătăţii.
„În programul meu administrativ dezvoltarea sănătăţii publice arădene este pe primul loc, fiindcă sănătatea copiilor, părinţilor noştri, a fiecăruia dintre noi, este ce avem mai de preţ. Am luat în serios această provocare, astfel în-cât Consiliul Judeţean Arad a depus proiecte în valoare de aproximativ 58 de milioane de euro, în 2017, pentru construirea şi modernizarea de noi secţii de spital”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
CJA a stabilit patru direcții de investiții: achiziţii de aparatură medicală nouă: cinci milioane lei; cheltuieli de funcţionare şi servicii: 1,65 milioane lei;  aparatură în leasing pentru Chirurgie şi Terapie Intensivă: 900.000 lei și  proiecte pentru modernizare: 500.000 lei. De asemenea, pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri nerambursabile, CJA a mai prevăzut suma de 2,8 milioane lei
Multe dintre dotările achizi­ționate sunt indispensabile pentru asigurarea actului medical, între acestea numărându-se un aparat RMN în leasing. CJA subliniază că Ministerul Sănătăţii a refuzat să îşi onoreze contractul cu Spitalul Judeţean şi nu a mai trimis la Arad aparatul RMN promis încă de anul trecut. Printre alte investiţii importante în aparatură sunt un digitizor pentru secţiile Pneumologie şi TBC – 108.000 de lei; aparat radiologie intervenţională cu braţ – 385.000 de lei; și masă de operaţie bloc operator III – 108.000 de lei.
Investiții s-au făcut și cu fonduri din partea municipalității. Primăria a alocat pentru anul acesta 2,7 milioane de lei pentru achiziţionarea de aparatură şi pentru lucrări de reabilitare a unor secţii. Trebuie menționat că, Primăria alocă bani pentru dota­rea şi întreţinerea secţiilor care au aparţinut de fostul spital municipal. „Cei mai mulţi bani, alocaţi de Primăria Arad au fost folosiţi pentru dotarea secţiilor ATI II şi Chirurgie II precum şi a Compartimentului Oftalmologie.
Pe lângă toate acestea, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a investit, din surse proprii, aproximativ 1.100.000 de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală”, au susți­nut reprezentanții CJA.
Spitalul TBC – cea mai mare realizare
Realizarea noii secții TBC este una dintre cele mai importante realizări în domeniul sănătăţii publice arădene. Vechea secţie a funcţionat până în luna februarie 2017 într-un imobil care este proprietatea Arhiepiscopiei Judeţului Arad, în baza unui contract de închiriere. Consiliul Judeţean Arad a procedat la construirea unui spital nou, care să asigure condiţiile legale pentru desfăşurarea actului medical. În luna martie 2017, secţiile Pneumologie şi TBC au fost relocate în sediul nou construit în Arad, str. Ludwigh Roth nr. 2-4, Cartierul Grădişte.
Arădencele au putut să își facă screening mamar, pentru depistarea precoce a cancerului la sân, prin programul demarat anul acesta la Spitalul Județean. Până astăzi, peste 900 de femei din judeţul nostru au beneficiat de acest program important, fiindcă incidenţa îmbolnăvirilor de cancer mamar este foarte ridicată în judeţ.
Reprezentanții CJA sunt revoltați de lipsa de implicare a Ministerului Sănătății. „Ministerul Sănătăţii nu a alocat anul acesta bani pentru mo­dernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în schimb, accentuez, ne-a luat aparatul RMN promis. În loc de bani, Ministerul a trimis la Arad… sms-uri, să se intereseze cum se simt pacienţii în spitalul pe care nu îl finan­ţea­ză! Le mulţumesc partenerilor noştri pentru colaborarea în anul 2017 pentru dezvolta­rea spitalului din Arad: Universitatea de Vest «Vasile Goldiş», Arhiepiscopia Aradului, societatea civilă, cetăţenii români şi străini care au făcut donaţii importante pentru spital, în special din Germania pentru Pediatrie 2, Ortopedie, Cardiologie şi din Suedia”, a completat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Jude­ţean.