Pe scurt

Un bărbat, urmărit internațional de peste 2 ani, a fost depistat de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din Vârfurile, în colaborare cu Poliția municipiului Brad au depistat un bărbat, urmărit internațional. Polițiștii au depistat joi, 4 ianuarie a.c., pe raza localității Deva, un bărbat de 47 de ani, din localitatea Vârfurile, urmărit internațional, pe numele căruia magistrații Tribunalului Arad au emis, în cursul anului 2015, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Arad.

             

       

A furat din supermarket

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat pentru furt. Polițiștii cercetează un bărbat de 30 de ani, din județul Botoșani, depistat în flagrant delict în timp ce sustrăgea produse nealimentare din incinta unui supermarket de pe raza  municipiului. Prejudiciul total, în valoare de aproximativ 200 de lei a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 67.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 121 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 67.000 de lei. Dintre acestea, 39 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 82 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni