Note de lector: „Aradul la intersecţiile istoriei”

În suita volumelor publicate de publicistul Andrei Ando un loc aparte ocupă culegere de interviuri întitulată „Aradul la intersecţiile istoriei”, volum ce urmează mai multor cărţi importante publicate de acesta, cum sunt cele dedicate primarilor postdecembrişti arădeni, fostului rector al UAV, prof. univ.dr. Lizica Mihuţ, şi regretatului pictor Mihai Takacs.
Cele 36 dialoguri din culegerea la care dorim să ne referim aparţin unui număr de 30 intervievaţi cu personalităţi culturale, universitare şi istorice binecunoscute arădenilor,  dialogurile fiind realizate mai întâi în fostul studiou al televiziunii regionale West TV , după care au fost  publicate în fostul cotidian „Aradul” şi în ziarul on-line „www.vestic.ro”.
Recintindu-le în volum am constatat că  interviurile au nu numai  o unitate stilistică, legată de personalitatea şi priceperea jurnalistului Andrei Ando de a pune întrebări potrivite fiecărui oaspete de televiziune, dar şi un numitor comun de conţinut,  prin faptul că sunt  orientate, preponderent, spre trecutul istoric al Aradului într-o unitate „postmo­dernă” de diversitate.
Un gen publicistic de bază
Fără îndoială, interviul este un gen publicistic foarte pretenţios, pentru a-l realiza cu suces se impune să ai o serioasă cultură ge­nerală, cunoştinţe psihologice, dar mai alse o empatie nativă faţă de interlocutori şi o poftă specială pentru aflarea adevărului prin dialog. Astăzi, interviul (numit adesea „dialog” sau „convorbire”) este un gen de nelipsit din presa modernă, autohtonă sau de peste hotare. Fireşte, în România, nu a fost întotdeauna aşa. De pildă, în primii ani ai comunizării ţării, după cel de Al Doilea Război Mondial, interviul a fost un gen eclipsat de presa comunistă, neglijat, abandonat în virtutea unor teorii proletcultiste, simplificatoare, viciate, teorii „de import” în viziunea cărora ziaristica era canto­- nată în jurul articolului, care era un pilon combativ în „opera” de comunizarea forţată a ţării, prin lichidarea unor clase sociale, ori pături sociale. După moartea lui Stalin (1953), interviul a cunoscut în publicistica românească un reveriment, şi-a câştigat un loc de bază  în presa cotidiană, dar mai ales în publicaţiile şi revistele săptămânale. Odată cu Revoluţia din Decembrie 1989, interviul a redevenit în presa scrisă, precum în presa interbelică,  un gen pu­blicistic de bază, fundamental, de neînlocuit. Întotdeauna interviul a fost susţinut de  jurnalişti foarte talentaţi, curajoşi, care au învăţat  arta dialogurilor captivante, care să fie gustate de pu­blicul presei scrise şi vorbite, de radio şi televiziune. În acest context, în presa arădeană, s-au specializat şi afirmat, cu mult succes, o serie de jurnalişti locali, printre care îi amintesc în mod deosebit pe Andrei Ando – în televiziunea locală (West TV), Bujor Buda – în jurnalismul radiofonic (Radio Arad) şi Petre Don – în presa scrisă, în cotidianul „Glasul Aradului”. Toţi trei,  prin culegerile de interviuri pe care le-au publicat în ultimii ani post-decembrişti, au reuşit să ofere o valoroasă (şi necesară)  „cronică orală” a istoriei arădene recente, alcătuită din mărturii vii ce vor deveni cu certitudine importante (şi necesare)  documente pentru viitorii istorici ai Aradului.
Evită controversa de dragul controversei
Oprindu-ne la volumul publicistului Andrei Ando, am remarcat ca o coloană de bază, verticală, a fiecărui interviu,  claritatea întrebărilor pe care publicsitul le adresează persoanei intervievate. Autorul evită „floricelele” stilistice şi divagaţiile personale, caută o exprimare cât mai precisă a ideii, la obiect, „scormonind” opina în mod nedisimulat a interlocutorului. În felul acesta Andrei Ando se dovedeşte şi un bun psiholog,  reuşeşte să creeze un climat de sinceritate, de încredere reciprocă, lucru ce stimulează interlocutorul spre confesiune. Convorbirile pentru televiziune au, evident, alături de „regie” şi o spontaneitate reală, fără „preţiozităţi” inutile sau supărătoare. Andrei Ando are ştiinţa de a pune întrebări exact în conformitate cu specialitatea invitatului, cu tema abordată, şi, în acelaşi timp, harul de a incita pozitiv intervievatul, să evite controversa numai de dragul controversei, cum fac unii moderatori de televiziune, iar dacă totuşi controversa se impune, aduce în discuţie contra­argumente logice.
În cele mai reuşite interviuri, odată gândirea declanşată cu întrebările adresate invitatului, ideile valoroase circulă alert, în ambele sensuri, de la jurnalist la interlocutor şi viceversa.  În acest sens am reţinut interviurile de opinie, care vizează prioritar gândirea (şi atitudinea) interlocu­torului, ca de pildă gândirea economică  (Ioan Cuzman), istorică (Petre Hugel, Sorin Bulboacă, Doru Bogdan, Corneliu Pădurean, Nicolae Boşca, Ujj Janos, Antoniu Martin, Eugeniu Criste, Ioan Tuleu), educaţia (Aurel Ardelean, Marius Grec), patrimoniul material şi spiritual, (Florin Mărginean, Victor Sava, Doru Sinaci, Horia Truţă, gen. Vasile Heredea, col. Horea Gana, Vasile Jurca, Nicolae Criste, Janko Andraş, Fekete Karoly, Francisc Kelen) cultura şi teatrul (Lizica Mihuţ), urbanismul şi administraţia (arh. Gheorghe Seculici, primarul Gheorghe Falcă, Puskel Peter), toate aceste discuţii înscrise în sfera patriotismului spiritual şi material local, arădean, dar şi într-un context de multiculturalitate Central Europeană, ce definesc întreaga cultură şi istoriei a  Aradului.
O ultimă categorie de interviuri la care dorim să ne mai referim sunt cele legate de istoria noastră  recentă, îndeosebi despre Revoluţia  din Decembrie 1989 de la Arad, dar şi într-un  plan mai larg, la nivel naţional, acordate de Lavinia Betea, Valentin Voicilă şi subsemnatul, interviuri care fixează opinii pe care viitorul – după ce se vor deschide arhivele Revoluţiei – le vor confirma sau infirma.
Putem concluziona că după ce am urmărit de-a lungul ultimilor ani interviurile publicistului Andrei Ando la fostul post de televiziune regional West TV – tran­scrise apoi în cotidianul „Aradul” şi pe siteul www.vestic.ro , iar în prezent în volumul antologic „Aradul la intersecţiile istoriei” – privindu-le cu „ochiul” unui veteran al presei locale, desprindem că intervievantul, în planul „stilisticii” gazetăreşti, îmbină armonios procedeul unei temeince predocumentări (cu un repertoriu de întrebări gândit din timp, în funcţie de persoana căruia îi ia interviul),  cu întrebări  spontane,  născute în timpul discuţiei, divagaţii interesante, dar care sunt aduse mereu pe făgaşul temei principale abordate Astfel, cu multă ingeniozitate, Andrei Ando reuşeşte să orienteze fiecare interviu, fiecare dialog spre o finali­tate educativă şi de cunoaştere concretă, istorică, administrativă, educativă, culturală, teatrală etc., încât în cele peste 500 de pagini putem afirma că nu s-a „strecurat” nici un interviu ratat! Aşadar, publicistul Andrei Ando ne-a ofe­rit o antologie care poartă pecetea polivalentă a binecunoscutului jurnalist frenetic, o carte ce fixează Aradul, prin convorbi­rile cu cele 30 de personalităţii contemporane, într-o laborioasă cronică locală, de adâncime şi seriozitate, de gândire civică, istorică, filosofică, culturală şi educa­- tivă, într-o plifonie-multiculturală, pentru care îl felicităm.
Emil Şimăndan

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni