Pe scurt

Prinși în flagrant furând bunuri dintr-un autoturism

Duminică, 7 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant delict trei tineri care furau dintr-un autoturism. Polițiștii au reușit întreruperea activității infracționale a trei tineri, doi dintre ei de 17 ani și unul de 18 ani, toți din Arad, prin depistarea acestora în flagrant în timp ce, prin spargerea geamului față stânga, pătrundeau într-un autoturism parcat pe strada Splaiul Mureșului din municipiu, de unde sustrăgeau o tabletă, un telefon mobil și o borsetă conținând documente aparținând persoanei vătămate. Pe numele celor trei au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

 

Condamnat pentru vătămare corporală, încarcerat în penitenciar

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis în data de 28 decembrie 2017, de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 29 de ani, din Brăila, care are de ispășit o pedeapsă de 2 ani cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Arad.

 

Șoferi amendați

În doar 48 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 70.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei. Dintre acestea, 91 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 67  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni