Ce este împărăția lui Dumnezeu?

de Teofan Mada

Cuvintele „Pocăiţi-vă, că s-a apro­piat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sunt, de fapt, cuvintele prin care Hristos Domnul începe propovăduirea Evangheliei Sale. Ce este împărăția cerurilor? Iisus nu se preocupă să explice. O enunță încă de la începutul Evangheliei Sale: „Împărăția cerurilor este aproape”. Și astăzi este aproape, printre noi, totuși n-o arată niciodată direct, ci mereu din reflexie, relatând prin parabole acțiunea unui stăpân, a unui rege, a zece fecioare… Preferă s-o lase să fie intuită, cu parabole și asemănări, manifestându-i mai ales efectele: împărăția cerurilor este capabilă să schimbe lumea, ca plămada ascunsă în aluat, ea este mică și smerită ca un grăunte de muștar, care totuși va deveni mare ca un arbore. Împărăția lui Dumnezeu se face prezentă în însăși persoana lui Iisus Hristos. Hristos este comoara ascunsă, Hristos este mărgăritarul de mare valoare. Se înțelege bucuria semănătorului și a negustorului: au găsit! Este bucuria fiecăruia dintre noi atunci când descoperim apropierea și prezența lui Hristos Domnul în viața noastră. O prezență care transformă existența și ne face deschiși la exigențele semenilor o prezență care invită să primim orice altă prezență, și pe cea a străinului și a repudiatului. Este o prezență primitoare, este o prezență bucuroasă, este o prezență rodnică: așa este împărăția lui Dum­nezeu înlăuntrul nostru.
De aceea, Biserica nu acționează pentru a extinde „puterea” ei sau pentru a afirma „stăpânirea” sa, ci pentru a-L duce tuturor pe Hristos, mântuirea lumii. Noi nu cerem altceva decât să ne punem în slujba umanității, în special a celei mai suferinde și marginalizate, deoarece credem că angajarea de a vesti Evanghelia oamenilor din timpul nostru este, fără îndoială, o diaconie adusă nu numai comunității creștine, ci și întregii societăți umane, care actualmente cunoaște cuceriri civilizatorii minunate, dar se pare că a pierdut noima și simțul realităților din urmă ale împărăției, deja prezentă, și chiar al existenței.
Într-adevăr, întreaga omenire are vocația totală de a se întoarce la izvorul său, care este Dumnezeu, singurul în care va găsi împlinirea sa finală prin restaurarea tuturor lucrurilor în Hristos: „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei, 4, 16). Dispersarea, multiplicitatea, conflictul, dușmănia vor fi împăcate cu învierea și preamărirea lui Hristos, care atrage toate lucrurile la Sine, le reînnoiește, le face părtașe de bucuria veșnică a lui Dumnezeu. Viitorul noii creații strălucește deja în lumea noastră și aprinde, chiar dacă printre contradicții și suferințe, nădejde de viață nouă. Misiunea Bisericii este aceea de a înnobila cu nădejde toate popoarele, toată „Galileea neamurilor” (Matei, 4, 15). Pentru aceasta Biserica cheamă, îndreptățește, sfințește și trimite ucenicii săi să vestească împărăția lui Dumnezeu, pentru ca toată „Galileea neamurilor” să devină poporul lui Dumnezeu. Numai în această misiune se înțelege și se autentifică adevăratul drum istoric al umanității. Misiunea către toți, oikoumene, trebuie să devină o constantă fundamentală a vieții Bisericii. Vestirea, mărturisirea și trăirea Evangheliei trebuie să devină pentru noi, așa cum a fost deja pentru sfântul Ioan Botezătorul, pentru sfântul apostolul Pavel, angajare care nu se poate omite și care este primară.
Biserica lui Hristos, fără granițe și fără frontiere, se simte responsabilă de vestirea Evangheliei în fața popoarelor lumii. Ea, germen de nădejde prin vocație, trebuie să continue slujirea mântuitoare a lui Hristos adusă lumii. Misiunea și slujirea ei nu sunt pe măsura necesităților materiale sau chiar spirituale care se epuizează în cadrul existenței temporale, ci a unei mântuiri transcendente, care se împlinește în împărăția lui Dumnezeu. Această împărăție, deși este în întregimea sa eshatologică și nu este din lumea aceasta (cf. Ioan 18,36), este totuși și în lumea aceasta și în istoria ei tărie de dreptate, de bine, de pace, de libertate și de respectare a demnității fiecărui om. Biserica tinde să transforme lumea cu trăirea Evangheliei iubirii, care luminează continuu o lume aflată în întuneric, Evanghelie a iubirii care ne dă curajul de a trăi și de a făptui în Hristos și în felul acesta facem să intre lumina Sa în lume.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni