Florin Tripa: „Guvernul şi-a arătat interesul pentru modernizarea mai multor drumuri din judeţ”

Deputatul PSD Florin Tripa afirmă că Guvernul și-a arătat interesul pentru modernizarea unor drumuri din județ, administraţia judeţului nu este capabilă nici măcar să aplice marcaje rutiere pe drumurile județene. „Cunoaştem cu toţii faptul că drumurile judeţene sunt pline de gropi. Ştim, de asemenea, că majoritatea lucrărilor de reabilitare sunt făcute de mântuială, astfel că asfaltul cedează după un timp foarte scurt. Acum, văd că nu există interes nici măcar pentru aplicarea marcajelor rutiere necesare, deși, adminsitraţia judeţeană este cea care are acestă obligaţie.
Zeci de locuitori din judeţul Arad mi-au semnalat faptul că pe mai multe drumuri judeţene nu există aceste marcaje. Lipsa acestora poate duce la accidente, la adevărate tragedii, însă din păcate administraţia liberală a judeţului nu este defel interesată de acest lucru. De asemenea, nu înţeleg de ce reprezentanţii IPJ Arad nu semnalează Consiliului Judeţean inexistenţa acestor marcaje. Guvernul României şi-a arătat, în cursul anului trecut, interesul pentru modernizarea mai multor drumuri din judeţul nostru. Pe de o parte, prin Programul Opera­țional Regional coordonat de Ministerul Dezvoltării, se vor moderniza DJ 709 Arad – Pâncota, DJ 792C tronsonul Buteni – Pâncota, precum și DJ 709E Sânpetru German – limită județ Timiș. De asemenea, pe Programul Național de Dezvoltare Locală II, derulat tot de Ministerul Dezvoltării, au fost finanțate drumurile Bârsa-Moneasa-limită de judeţ Bihor, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa și Nădab-Seleuş”, spune deputatul PSD Florin Tripa.
(G.A.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni