Copaci, lângă Costin, la Școlar Reșița

După despărțirea de Olimpia Satu Mare, Paul Copaci părea că va juca pentru o echipă arădeană în partea a doua a sezonului. Șoimii Lipova l-a ofertat imediat, dar, odată cu schimbarea de „macaz” de la UTA, fundașul de 19 ani părea să aibă ușile deschise în „alb-roșu”. Neuitând, probabil, că în vară a refuzat să-și prelungească înțelegerea, echipa fanion a orașului a întârziat să-i facă o ofertă, iar Copaci a ales să evolueze pentru divizionara a treia Școlar Reșița în retur.
În Valea Domanului, Paul Copaci se reîntâlnește cu colegul de generație de la Atletico și UTA, Cristian Costin, care s-a impus ca titular în tricoul „roșu-negru”. Apărătorul arădean va fi antrenat de Daniel Oprița, care a acceptat să rămână acasă, la Reșița, încercând să promoveze în Liga a II-a. Fostul stelist speră ca ACS Șirineasa să fie depunctată în urma numeroaselor memorii făcute de colegele din seria a IV-a cu privire la faptul că jucătorii săi au fost legitimați pe o societate ce nu mai există din luna septembrie a anului trecut.
La Reșița, în tur, a evoluat și Raul Iova, dar acesta a făcut cale întoarsă și azi a participat la reunirea primei echipe. Pentru postul de fundaș stânga, ca variantă la Bogdan Burlă, antrenorii arădeni
l-au preferat pe Iuliu Dinculescu.