Fetiță de 12 ani, călcată de tramvai la Teatru

Un tragic incident s-a petrecut joi, în jurul orei 15.00 – o fetiță de 12 ani a fost călcată și târâtă câțiva metri de tramvai. Din fericire, fetița nu a murit, nici nu a fost tăiată de tramvai, în urma investigațiilor medicale urmând să se stabilească dacă a suferit leziuni interne. Adolescenta, însoțită de o prietenă, se deplasa înspre liniile de tramvai care duc dinspre Boul Roșu spre Podgoria, doar că fiind atentă la telefon, a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Deși vatmanul a claxonat și oamenii din jur au strigat să se oprească, era deja prea târziu, fetița ajungând sub tramvai și fiind târâtă aproximativ 16 metri. Constituția ei plăpândă a fost elementul salvator, ea fiind înghesuită la pământ sub greutatea de 14 tone a tramvaiului. A fost o adevarată mobilizare de forțe, mai multe echipaje de poliție și de pompieri ajungând la fața locului pentru a scoate fetița de sub tramvai. Pompierii au deculpat tramvaiul de la alimentarea cu energie electrică și cu ajutorul unei perne hidraulice, au ridicat tramvaiul, reușind să o scoată pe fetiță, care nu prezenta răni deschise. Pompierii au acționat operativ, iar macaraua solicitată la locul accidentului nu a mai fost necesară. Când a fost scoasă de sub tramvai, fetița era conștientă și cooperantă și nu prezenta leziuni deschise.  „Copilul a fost extras de sub tramavi, din fericire nu au trecut roțile peste ea, era conștientă, a suferit fracturi pe partea stângă – membru inferior, membru superior – și traumatism cranian, la prima evaluare, urmând ca în spital, după investigații să se precizeze diagnosticul complet, a declarat dr Mircea Merea, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Vatmanul, o femeie de aproximativ 45 de ani, era însoțită de un instructor la momentul accidentului, pentru că recent a dobândit permisul de conducere. Ea a fost condusă la Spitalul Județean, pentru prevelarea probelor biologice. „Regretăm incidentul și rugăm publicul să fie atent când traversează liniile de tramvai și să respecte culoarea roșie a semaforului, pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc, a declarat Claudiu Godja, director al Companiei de Transport Public Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni