Doamne aș vrea să vorbim…

de Paul Krizner

Doamne aș vrea să vorbim, știu… știu că ai timp pentru că Tu l-ai făcut dar dă-mi un răgaz pentru că a trecut atâta vreme de când nu am mai vorbit, acordă-mi măcar o clipă din veșnicia Ta să te întreb cine sunt eu și ce va fi cu mine și viața mea? Ce rost are ea și mai cu seamă ce va fi mai apoi.
Au trecut atâția ani… cred că din copilărie nu am mai vorbit, sau cel puțin eu nu ți-am mai vorbit pentru că Tu
m-ai așteptat în fiecare zi, dar eu am rămas corigent în fața Ta, am prins vremuri când erai condamnat în temnițele comuniste apoi la școală te blamau bătrânii dascăli și când credeam că suntem liberi de fapt de fapt Te-au exilat peste hotare iar acum îți este interzis să mai vii printre noi, Ți-au pus inter­dicție să mai pășești printre oameni.
Da Doamne,… spune-mi de ce… de ce noi oameni care suntem o carcasă în care ai pus Tu veșnicia, de ce nu te vrem, de ce te alungăm de la poarta sufletului și nu vedem ochii Tăi care plâng de atâtea veșnicie.
Of… măi pui de om, când am zidit lumea pentru voi am făcut-o să vă bucurați de ea și Eu de bucuria voastră dar nu ați vrut. Când am văzut cât de multă răutate e între voi mi-a părut rău că v-am adus la viață și am adus potop pe fața pământului voind să șterg toată umanitatea, dar am  găsit un om care mă iubea cu adevărat și mi-a a fost milă de el zicându-mi: măcar el să se bucure de creația mea. Apoi anii au trecut, au venit generații și generații pe fața pământului care în loc să se iubească se omorau, se întorceau copii împotriva părinților și părinții împotriva copiilor.
Tu crezi că mi-a fost ușor să privesc la toate relele voastre? dar v-am lăsat să alegeți drumul pe care vreți să mergeți.
Iar, acum ce să-ți mai zic, atât de mult v-am iubit încât pe Fiul Meu… da pe unicul Meu fiu l-am trimis la voi, crezând că-L veți primi cu drag dar voi cu atâta ură și răutate demonică L-ați bătut, L-ați scuipat, L-ați biciuit și într-un final L-ați condamnat la moarte.
Ore cum am privit Eu din splendoarea cerului la toate relele pe care le-ați făcut, oare cum am putut vedea pe Fiul Meu ce era în agonie, strigând de durere când voi i-ați dat oțet în loc de apă. Toți, toți îngerii mei ți-au acoperit cu aripile fețele lor pentru că nu puteau privi la ceea ce ați făcut cu Fiul Meu, iar Eu am răbdat… da am răbdat.
Doamne, dar de ce… de ce ai îngăduit oamenilor  ca Fiul Tău să fie batjocorit, scuipat, biciuit, răstignit pe cruce, de ce Doamne?
Pentru că vă iubesc și mi-a  fost milă să văd la nesfârșit cum diavolul vă batjocorește, iar din marea Mea iubire de oameni, pe care nici azi nu ați înțeles-o L-am trimis pe Fiul Meu care v-a adus pacea, iubirea și iertarea, iar voi L-ați răstignit pe o cruce grea pe care pe care să-și sfărâme sfântul Său Trup, ca să vă aducă pe toți aici în frumusețea Raiului.  Dar omule de ce plângi… te văd cu lacrimi în ochi, ți-am spus toate acestea ca să știi că suferințele, boala, răutatea nu sunt de la Mine ci tot din alegerile voastre greșite… și acum hai șterge-ți lacrimile de pe obraz și bucură-te că poți admira splendoarea lumii, bucură-te de toți cei care sunt în jurul tău, bucură-te că fiecare zi e un dar al Meu pentru tine, zâmbește, iartă, uită și fi mai bun și atunci nici un rău nu te poate atinge, oricum sunt mulți oameni răi pe fața pământului, măcar tu nu fi ca ei ci ajută-i să se schimbe, să reușească să-și înțeleagă scopul lor pe acest pământ.
Acum spune-mi ce vroiai să mă întrebi?
Doamne iartă-mă că ți-am răpit câteva clipe din veșnicia Ta dar nu am
să-ți  mai cer ceva când nimeni dintre noi nu ar fi putut să-și dea fiul să moară pentru oameni, atunci cum aș putea eu să mă mai plâng, când întreaga suferință a umanității, Fiul Tău a purtat-o ca o povară până sus pe Cruce, dar un lucru îți cer, Doamne iartă-mă că nu te-am iubit cum m-ai iubit Tu.
Am nevoie să simt că ești lângă mine, doar pentru simplu fapt că se gândește la mine cineva, care să mi stingă atât îndoiala cât și durerea, și vreau să știu că ești aici…da lângă mine Doamne, te rog ascunde-mă în gândurile eternității și să fugim împreună departe acolo unde nu mai sunt suspine.
Da oare nu poți să stingi tot ce este rău, să mă poți ascunde în gândurile Tale și lasă-mă să fug spre Tine pentru că nimic nu e mai frumos decât să știu că mai exist și mai respir pentru că doar cu Tine Doamne îmi este atât de bine.
Oare pot să te iubesc cum Tu Doamne mă iubești…?



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni