Tache, Lache, Mache de Banat și alți hoaveri

de Paul Krizner

Am avut deosebita plăcere să fiu invitat, alături de un grup, de profesori, universitari și istorici la o sesiune de comunicări științifice din străvechiul bastion timișorean și cum timpul mi-a fost mai îngăduitor am putut să stau la o terasă unde la o masă alăturată erau îmbrăcați la papion, baston și joben mai mulți hoaveri (prieteni) vorbind între ei cu Tache, Mache, Lache, iar eu îmi aruncam privirea discret în jurul meu să văd dacă nu cumva este un lac unde să
înoate lebedele, mai ales că era o zi ploioasă. Nu înotau în apă dar înotau în cuvinte.
Unul dintre ei conducea adunarea acestora la care  se adunau și trecători, iar cum sunt curios din fire m-am așezat și eu cu doamna care mă însoțea, la un trabuc și o cafea , iar dumneaei a cerut o chesea cu dulceață (că doar se apropie ziua lui Conu Iancu) și savurând boem cafeaua, eu am ascultat discuția…
La un moment dat, un domn fără baston, dar trecut de a treia tinerețe a început să le spună comesenilor, că e pătată fața de masă, că sunt urme de detergent pe pahar, că servețelele sunt șifonate, că apa udă și alte nimicuri insesizabile la prima vedere. Domnul care conducea adunarea a spus că se mai întâmplă astfel de lucruri, suntem oameni și nu suntem perfecți. Sincer mă amuzam copios savurând ultima picătură de cafea fierbinte într-o zi atât de mohorâtă, zicându-mi în sinea mea: aceleași fețe, alte măști.
Dragi cititori dacă mă întrebați de ce am stat mai mult ascultând această discuție? răspunsul e simplu pentru că așa este și în zilele noastre chiar și la întrunirea la care am participat, cu tot efortul gazdelor și a invitaților, întâlnim cârcotași care în multe cuvinte, în foarte multe cuvinte nu spun nici măcar esența prelegerii lor, dispunând de acea logoree verbală ca și când ar măcăii ca Mache, Lache, Tache…
De fapt, pardon eu nu sunt filolog, și de ce să intru în amănuntele comesenilor. Domnilor, mi-aș permite să-i întreb pe comesenii mei, dumneavostră știți istorie și sunteți filologi? Că numele parcă provine din literatură. Închipuiți-vă dragi cititori într-o audiență de peste cincizeci de persoane să ascultăm un discurs a la Cațavencu nefondat, alambicat ce se axa mai mult pe cultul persoanei, de fapt atenția mi-a fost atrasă de eleganța conducătorului adunării care a știut să schimbe macazul exact când a trebuit, sau mai pe româneșe spus, ca un judecător oprind clănțăneala vorbitorului care s-a regăsit într-unul din cei trei Tache, Lache, Mache.
M-am trezit din acest vis direct într-o sală plină cu bunătăți care mai de care mai gustoase, dar erau prea puțini meseni care erau foarte flămânzi… flămânzi de funcții, flămânzi de scaune, flămânzi de oratorii mandatate, flămânzi de orgolii și ghiftuiți de elogii pe care și le făceau gratuit.
Acest material dragii mei nu este o poveste, este desprins din realitatea de zi cu zi, eu ce să vă spun… luați-l drept pamflet, luați-l drept foileton, dar din păcare este o realitate dureroasă. A… și încă ceva, orice personalitate are un nume, așa este creștinește și bunul simț ne spune că nu e frumos să arătăm cu mâna, sau cu degetul, iar dacă nu vrem să pronunțăm numele unui om să nu spunem, un clujan, un bănățean, un arădean sau bihorean.
Și uite așa am petrecut o zi minunată în cetatea Banatului cu clipe frumose de-a lui Caragiale, bucurându-mă că m-am reîntâlnit cu Tache, Lache, Mache și comesenii mei.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni