Militarii americani și români au venit în fața elevilor mai multor școli din județ

Mai mulți militari care fac parte dintr-o echipă tactică de afaceri civile a Forțelor Terestre ale SUA din Europa au participat, împreună cu o echipă tactică CIMIC (acronimul NATO pentru parteneriatul civili-militari), la o serie de activități de instruire în județul Arad, în cadrul exercițiului CIMIC Victory 18. Misiunea militarilor a constat în promovarea Armatei în unitățile de învățământ din județ. Activitățile celor două echipe au fost sprijinite de Centrul Militar Județean Arad. „În garnizoana Arad, activităţile CIMIC ale echi­pei de specialişti CIMIC (RO) şi Civil Affairs (SUA) au debutat, în data de 17 ianuarie, cu o activitate amplă, organizată la sediul Centrului Recreativ Orăşenesc din localitatea Lipova. Aici s-au reunit un număr de 270 elevi, de gimnaziu şi liceu, de la Şcoala Gimnazială «Alexandru Mocioni» din Birchiş, Şcoala Gimnazială «Patrichie Popescu» din Bata, respectiv de la Liceul «Atanasie Marienescu» din Lipova şi Liceul Teoretic din Săvârşin. Alături de cadre didactice, elevi şi militari, au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Centrului Militar Judeţean Arad. În ace­eaşi zi, militarii români şi americani, alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, au desfăşurat activităţi la sediul Primăriei Lipova şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. Pe 18 ianuarie, la sediul Liceului «Sava Brancovici» din Ineu, militarii  şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad s-au întâlnit  cu un număr de 200 de elevi, de gimnaziu şi liceu, de la Şcoala Gimnazială din Buteni, Liceul «Sava Brancovici» şi Colegiul «Mihai Viteazul» din Ineu, respectiv Liceul Teoretic din Sebiş. În aceeaşi zi, la sediul Colegiului Naţional «Moise Nicoară» din Arad, echipa de specialişti CIMIC (RO) şi Civil Affairs (SUA), împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Centrului Militar Judeţean, s-au întâlnit cu un grup de elevi de gimnaziu şi liceu de la Colegiul Naţional «Moise Nicoară», Colegiul Naţional «Preparandia-Dimitrie Ţichindeal»  şi Colegiul Naţional «Elena Ghiba Birta» din Arad”, scrie Revista Forțelor Terestre, publicație editată de Statul Major al Forțelor Terestre.
Claudius Mladin, inspectorul școlar general al Județului Arad, susține că militarii nu au avut doar o misiune de informare, ci și una interactivă, punându-se accent pe importanța parteneriatului SUA – România și pe rolul Armatei Americane în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). „Au fost purtate discuții cu elevii despre viața de zi cu zi,  din cadrul Armatei și s-a permis acestora să încerce echipamentul militar. Interacționarea cu mediul civil și relaționarea permanentă cu comunitățile locale contribuie la cunoașterea și informarea reciprocă, la gestionarea subiectelor de interes comun. Acest tip de activități se subscriu Protocolului de colaborare privind promovarea ofertei educaționale și profesionale a Ministerului Apărării Naționale în unitățile de învățământ preuniversitar civil, în­cheiat cu Ministerul Educației Naționale în anul 2017”, sus­ține Mladin.
(L.Ș.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni