Pleșca – din nou lângă Maghici, dar la Păuliș! Un portar italian și Bontea au fost noutățile de la reunirea trupei din Podgorie

Chiar dacă e doar pe locul 6 la mijlocul campionatului în Liga a IV-a Arad, Păulișana Păuliș se poate lăuda cu o serie pozitivă superioară echipelor din fața ei. Gruparea din Podgorie nu a mai cunoscut gustul înfrângerii de pe 3 septembrie, sau, mai bine spus, de când Dinu Maghici a preluat frâiele ca antrenor principal.
Este clar că Itu și colegii săi
și-ar dori o prelungire a seriei de rezultate bune, dar asta ar însemna să încurce liderul din Chișineu-Criș chiar în prima rundă a primăverii. Preparativele pentru acest meci, dar și pentru celelalte din retur au demarat deja, mai precis, joia trecută, odată cu reunirea și primul antrenament al anului. Au absentat motivat Morariu, Crișan, Brutyo și Pop, acesta din urmă fiind plecat în Franța până la începutul lunii viitoare. A lipsit și Iercan, dar acesta e – oricum – ca și plecat la Șimand.
În rest, Dinu Maghici i-a avut la dispoziție pe toți componenții lotului din tur, la care s-au alăturat portarul de 18 ani, Davide Gandossi (ex. Beretti del Mantova) și mijlocașul ofensiv, George Bontea, care în tur a apărat culorile celor de la Cetate Săvârșin. Dar, cel mai important transfer s-a perfectat vineri și este vorba despre Andrei Pleșca, fundașul de 33 de ani care a evoluat în toamnă la Sântana, dar care va lucra din nou cu fostul său antrenor de la Curtici. „E un fotbalist pe care-l cunosc bine și mi l-am dorit mult pentru valoarea și experiența sa. Împreună cu Davide și George vor crește nivelul echipei, dar, probabil, vom mai lua unul-doi jucători. Deocamdată îl vom testa pe Marius Spătaru, un atacant cu talie, dar mai căutăm și un junior. Gabi Pop ne-a promis că se întoarce la echipă, eu zic că vom fi o nucă tare și în retur cu o pregătire bună de iarnă”, a precizat Dinu Maghici, care, până la reluarea campiona­tului, pe 10 martie, va conduce trei antrenamente săptămânale la Păuliș.
Totodată, Turnu, Ghiroda, Cermei, Pecica, Zăbrani și  UTA Under 17 sunt adversarii bătuți în cuie pentru meciurile amicale ale iernii.