Pe scurt

Bărbat din Iași, cercetat pentru furt din buzunare

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat care a sustras un portmoneu. Polițiștii cercetează un bărbat de 38 de ani, din Iași, depistat luni, în flagrant delict, în timp ce sustrăgea un portofel din haina unei femei care călătorea cu tramvaiul pe Bulevardul Revoluției, din municipiu. Prejudiciul a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei de furt calificat.

 

Depistat cu alcoolemie, la volan

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat luni, în trafic, un bărbat care a condus sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 75.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei. Dintre acestea, 58 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 102 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni