Din februarie, autoritățile iau măsuri pentru combaterea consumului de droguri în școli

Autoritățile au stabilit un plan de măsuri pentru prevenirea consumului de droguri în școli. Ședința pe această temă s-a desfășurat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad, iar la aceasta a participat și prefectul județului.
În cadrul întâlnirii a fost stabilit un plan de acțiune cuprinzând o serie de demersuri ce vor fi luate în acest sens în unitățile de învățământ arădene, începând cu luna februarie. De asemenea, au fost discutate inclusiv măsurile de prevenire care se vor lua în afara școlilor, urmând a fi implicați, alături de profesori și elevi, și părinții acestora din urmă. Alături de Claudius Mladin, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, comisarul șef Ștefan Troiac, adjunct al inspectorului-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, maiorul Dorin Boșneag, prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, la ședință au mai participat consilieri educativi din cadrul liceelor din municipiul Arad, respectiv reprezentanți ai Consiliului Județean al elevilor. Din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Arad a partici­- pat coordonatorul Centrului, Florin Dacian Bîșcă.
(S.S.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni