Sinodul Mitropoliei Banatului s-a întrunit la Arad

La reședința arhiepiscopală din Arad a avut loc marți, 23 ianuarie a.c., prima întâlnire din acest an a ierarhilor din Mitro­polia Banatului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. La sinod au fost prezenți  Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Pă­rinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În cadrul întrunirii au fost analizate teme precum: analizarea și sintetizarea în observații unitare a proiectului de text, conform dispozițiilor hotărârii Sinodale 9417/18 decembrie 2018 și analizarea și sintetizarea în observații unitare a proiectului de text conform  dispozițiilor  hotă­rârii Sinodale 9418/18 decembrie 2018.
Au urmat apoi discuții cu privire la organizarea de manifestări cu caracter bisericesc și cultural consacrate Centenarului Marii Uniri de la 1918, la care să ia parte preoții, monahii, studenții teologi și seminariștii precum și credincioșii din fiecare eparhie, urmărindu-se astfel intensificarea activității pastoral-misionare din cadrul eparhiilor din Mitropolia Banatului.
Sinodul mitropolitan se reunește de mai multe ori pe parcursul unui an, prilej cu care sunt discutate probleme privind intensificarea misiunii pastorale în comunitate și chestiuni de ordin administrativ.
Mitropolia Banatului are în componență trei eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caran­- sebeșului, iar membrii Sinodului metropolitan al Mitropoliei Banatului sunt: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Bana­tului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Prea­sfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepis­- copiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Preot Silviu-Nicolae Faur,
Consilier administrativ-
bisericesc



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni