UAV și Consorțiul „ACADEMICA PLUS” îl susțin pe Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației

Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a fost nominalizat de PSD pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, beneficiază de sprijinul unui număr important de universități din țară, printre care și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. „Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad susține nominalizarea domnului Valentin Popa, Rector al Universității «Ștefan cel Mare» din Suceava, pentru funcția de ministru al Educației. Experiența sa managerială în funcția de rector al Universității din Suceava, viziunea sa strategică asupra învățământului românesc demonstrată în cadrul consorțiului care include 11 universități din toate regiunile țării, capacitatea de a dialoga, extraordinara putere de muncă și dorința de a alinia școala românească la standardele europene îl recomandă pe domnul Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației. Îi dorim mult succes și putere de muncă”, susține prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
De altfel, și Consorțiul „Academica Plus” din care face și UAV, a anunțat că îl susține pe Valentin Popa. „Rectorii universităților care fac parte din Consor­țiul ACADEMICA PLUS, consorțiu format din universități comprehensive cu impact regional: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Oradea, Petroșani, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgoviște, Tg. Jiu, care școlarizează peste 50.000 de studenți, sus­țin propunerea alianței de guvernare pentru funcția de ministru al Educației Naționale în persoana domnului Va­lentin Popa, Rector al Universității «Ștefan cel Mare» din Suceava. Prin calitățile sale manageriale, avem convingerea că rectorul Valentin Popa va reuși, în funcția de ministru al Educa­ției Naționale, să susțină promovarea domeniilor strategice pentru România și să asigure atingerea indicatorilor de reformă ai proiectului național «România Educată»”, se arată într-un comunicat de presă al consorțiului.
(L.Ș.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni