Societate pro familia

de Arhim. Teofan Mada

Dumnezeu n-a voit să vină pe lume decât printr-o familie. Dumnezeu n-a voit să se apropie de omenire decât prin intermediul unei case. Dumnezeu n-a voit pentru Sine un alt nume decât „Emanuel” (cf. Mat. 1,23), Dumnezeu este cu noi. Și acest adevăr a fost încă de la început năzuința Sa, căutarea Sa, perseverența Sa neobosită pentru a ne spune: „Eu sunt Dumnezeu cu voi, Dumnezeu pentru voi”. Este Dumnezeul care încă de la începutul creației a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Gen.2,18) și noi putem continua spunând: nu este bine ca femeia să fie singură, nu este bine ca pruncul, bătrânul, tânărul, să fie singuri; nu e bine. Pentru aceasta, bărbatul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa, se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup (cf. Gen. 2,24). Cei doi vor fi o singură locuință, o familie.

Și astfel, din timpuri imemoriale, în adâncul inimii, ascultăm acele cuvinte care ating puternic interioritatea noastră: nu e bine ca tu să fii singur. Familia este marele dar, marele har al acestui „Dumnezeu cu noi” care n-a voit să ne abandoneze singurătății de a trăi fără nimeni, fără provocări, fără locuință. Dumnezeu nu doar năzuiește, ci încearcă să facă totul „cu noi”. Năzuința lui Dumnezeu continuă să se realizeze în năzu­ințele multor cupluri care au curajul de a face din viața lor o familie.
Pentru aceasta familia este simbolul viu al proiectului de iubire pe care într-o zi Tatăl l-a gândit. A voi să formezi o familie înseamnă a avea curajul de a face parte din năzuința lui Dumnezeu, curajul de a dori împreună cu El, curajul de a construi cu El, curajul de a asuma această istorie cu El, de a construi o lume în care nimeni să nu se simtă singur, ca nimeni să nu se simtă superfluu sau fără un loc.
Noi creștinii admirăm frumusețea și fiecare moment familial ca locul în care, în mod treptat, învățăm semnificația și valoarea relațiilor umane. Învățăm că a iubi pe cineva nu este numai un sentiment puternic, este o decizie, o judecată, o promisiune. Învățăm să ne dedicăm pentru cineva și că se merită.
Model în toate ne este Iisus Hristos. El s-a „căsătorit” cu Biserica, a făcut-o poporul Său. S-a dedicat pentru cei pe care-i iubește, dăruindu-se pe Sine însuși pentru ca Mireasa sa, Biserica, să poată experimenta mereu că El este Dumnezeu cu noi, cu poporul Său, cu Familia sa. Nu putem să-l înțelegem pe Hristos fără Biserica Sa, așa cum nu putem să înțelegem Biserica fără Mirele Său, Hristos Iisus, care s-a dăruit din iubire și ne-a arătat că se merită să facă aceasta.
A se dedica din iubire nu este în sine un lucru ușor. Așa cum a fost pentru Învățătorul nostru, există momente în care această „dedicare” trece prin situații de cruce. Momente în care pare că totul devine dificil. Ne gândim la atâția părinți, atâtea familii cărora le lipsește locul de muncă, sau au un loc de muncă fără drepturi care devine o adevărată Golgota. Câtă jertfă pentru a-și procura pâinea de toate zilele. Desigur, acești părinți, când se întorc acasă nu pot să dea ceea ce au mai bun în ei copiilor lor datorită oboselii pe care au acumulat-o. Ne gândim la atâtea familii care nu au un acoperiș sub care să se adăpostească, sau trăiesc în situații de aglomerație; care nu au minimul pentru a putea stabili legături de intimitate, de siguranță, de pro­tecție în fața atâtor tipuri de adversități.
Ne gândim la atâtea familii care nu pot avea acces la serviciile sanitare de bază. Care în fața problemelor de sănătate, în special ale copiilor sau ale bătrânilor, depind de un sistem care nu-i tratează cu seriozitate, neglijând durerea și supunând aceste familii la mari jertfe pentru a putea răspunde la propriile probleme sanitare.
Nu putem să nu ne gândim la o societate sănătoasă care nu dă spațiu concret vieții familiale. Nu putem să nu ne gândim la viitorul unei societăți care nu găsește o legislație capabilă să apere și să asigure condițiile minime și necesare pentru ca familiile, în special cele care sunt la început, să se poată dezvolta. Câte probleme vor rezolva dacă societățile noastre vor proteja nucleul familial și vor asigura ca el, îndeosebi cel al tinerilor căsătoriți, să aibă posibilitatea unui loc de muncă demn, o locuință sigură, un serviciu medical care să însoțească creșterea familiei în toate fazele vieții.
Năzuința lui Dumnezeu continuă irevocabil, continuă intactă și ne invită să lucrăm, să ne angajăm pastoral și comunitar în favoarea unei societăți pro familia. O societate în care „pâinea, rod al pământului și al muncii oamenilor” să continue să fie oferită în fiecare casă alimentând spe­ranța copiilor săi. Să ne ajutăm pentru ca această „dedicare din iubire” să continue să fie posibilă. Să ne ajutăm unii pe alții, în momentele de dificultate, să ușurăm povara. Să facem în așa fel încât să fim sprijin unii pentru alții, familiile sprijin pentru alte familii.
Nu există familii perfecte și acest lucru nu trebuie să ne descurajeze. Dimpotrivă, iubirea se învață, iubirea se trăiește, iubirea crește „trudind și căutând-o” în func­ție de circumstanțele vieții prin care trece fiecare familie concretă. Iubirea se naște și se dezvoltă mereu între lumini și umbre. Iubirea este posibilă între persoane concrete care încearcă să nu facă din conflicte ultimul cuvânt, ci o oportunitate. Oportunitate pentru a cere ajutor, oportunitate pentru a se întreba ce anume trebuie îmbunătățit, oportunitate pentru a-l descoperi pe Dumnezeu cu noi care nu ne abandonează niciodată. Aceasta este o mare moștenire pe care putem s-o dăm copiilor noștri, o învățătură optimă: noi greșim, este adevărat; avem probleme, este adevărat; însă știm că aceste lucruri nu sunt realitatea definitivă. Știm că greșelile, problemele, conflictele sunt o oportunitate pentru a ne apropia de alții, de Dumnezeu. Pastorala familiei este chemată a face din familiile noastre fața zâmbitoare a Bisericii. Pentru a ne întâlni cu Dumnezeul care n-a voit altă formă pentru a veni pe lume care să nu fie prin intermediul unei familii. Pentru a ne întâlni cu Dumnezeu cu noi, Dumnezeu care este mereu în mijlocul nostru.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni