Coruri celebre din opere, la Cercul Militar

În serile de 1 și 2 Februarie 2018, la ora 19.00, în sala Cercului Militar, Filarmonica readuce în programul de audiție cele mai celebre coruri din opere, o selecție realizată și în acest an de ansamblurile Filarmonicii, orchestra simfonică și corul academic, alături de dirijorii Dorin Frandeș și Robert Daniel Rădoiaș.
Programul se concentrează asupra spectacolelor italiene ale secolului al XIX-lea, desprinzând din autografele compozitorilor Gaetano Donizetti și Giuseppe Verdi tematicile cele mai atractive ale lumii romantice. Sunt parcurse, chiar și numai fugitiv, titluri de operă comică, drame pe teme istorice sau religioase, dar și senzaționale povești de dragoste, precum aceea a Violettei Valery, din opera Traviata.
Nuanțele exuberante dar și cele drama­tice ale creațiilor lui Donizetti sunt surprinse în numere din Don Pasquale sau Lucia di Lammermoor, în timp ce segmentul verdian al programului, sugestiv pentru deceniile de mijloc ale carierei compozitorului, acoperă aproape integral registrul tematic dar și cel expresiv al celui mai îndrăgit capitol din întreaga istorie a operei. Vor fi reluate în formatul actual de program coruri din Nabucco, Lombarzii, Ernani, Macbeth, Rigoletto, Trubadurul, Traviata, Forța destinului, Don Carlo și Aida.
(C.P.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni