Un eșec în toată splendoarea

Nu mă număr printre cei care susțin că toți procurorii DNA sunt niște neisprăviți, niște oameni de nimic, ajunși acolo doar pentru a o sluji pe Laura Codruța Kovesi și pentru a face jocuri politice, cum din păcate, au ajuns să creadă mulți oameni, unii dintre ei care merită tot respectul, bombardați cu știri, analize și anchete de anumite posturi de televiziune. Cunosc câțiva astfel de procurori și nu am date care să mă facă să-i includ pe o posibilă listă a oamenilor care nu ar avea ce căuta în magistratură. Sunt sigur că procurorii  cinstiți, care cred în ceea ce fac reprezintă marea majoritate, iar indivizii gen Portocală și alții ca el sunt destul de puțini. Nu mă număr însă nici printre cei care se dau cu capul de pereți de admirație pentru Kovesi, de au ajuns să strige ca niște sandilăi pe stradă „Vrem femei ca și Codruța, nu ca Firea și Olguța!” Or, când niște bărbați strigă „vrem femei”, expresia are o anumită conotație, ceea ce specialiștii de la Haștag poate nu au realizat, atunci când au compus sloganul. DNA este însă o instituție care și-a dovedit importanța în peisajul românesc, trimițând acolo unde le este locul o serie de potentați care credeau că toată țara este a lor și că nu li se poate întâmpla nimic, dacă fură și ei câte ceva. Nu discut aici despre erorile judiciare sau despre execuțiile politice, că au mai existat și astfel de „evenimente”, însă nu pot să nu remarc ceea ce s-a întâmplat în dosarul Microsoft cu acuzațiile aduse la adresa unor foști miniștri, care care au fost clasate pentru că faptele s-au prescris. Din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria DNA, având în vedere că este inacceptabil ca unul sau mai mulți procurori, despre care se presupune că au o anumită pregătire profesională, de au ajuns să lucreze la o instituție de elită, să nu observe din timp că Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Șerban Mihăilescu, Alexandru Atanasiu, Dan Nica și Adriana Țicău riscă să le scape printre degete pentru că se apropie termenul de prescripție și să nu facă niciun act care să întrerupă prescrip­ția. Că este vorba de prostie, că este vorba de rea-credință, contează prea puțin acum. Ceea ce contează este că instituția s-a făcut de rușine. Nu spun că Andronescu, Tănăsescu și Mihăilescu sunt vinovați, dar mi s-ar fi părut normal ca procurorii, dacă tot i-au luat în vizor, să îi cerceteze până la capăt și apoi să dispună dacă este cazul să îi trimită în judecată sau nu.
În aceeași ordine de idei, trebuie spus că o eroare de o asemenea anvergură ar putea clătina foarte serios scaunul șefei DNA, mai ales că Alianța PSD-ALDE îi caută de foarte multă vreme nod în papură, iar ministrul Justiției urmează să anunțe rezultatele evaluării la care a supus-o. De altfel, când a fost întrebat despre acest caz, Tudorel Toader a spus că este „o gravă neglijenţă managerială privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil! Nu doar că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare, fiind depăşit chiar şi termenul de prescripţie a răspunderii penale.” Ar putea fi un indiciu cu privire la ceea ce va urma…