Anna Savkina, una dintre cele mai bine cotate violoniste ale Rusiei, cântă, mâine, pe scena Cercului Militar

În 2018 se împlinesc 125 de ani de la dispariția lui Piotr Ilici Ceaikovski, Filarmonica programând un prim medalion dedicat compozitorului în seara de 8 Februarie 2018, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar. Noua seară simfonică alătură ansamblului orchestral prezența dirijorului Petronius Negrescu și se bucură de o primă conlucrare cu una dintre cele mai bine cotate violoniste ale Rusiei, Anna Savkina, exponentă a ultimelor generații de interpreți, câștigătoare a concursurilor internaționale Louis Spohr (Germania), David Oistrach (Rusia), Heino Eller (Es­tonia) și Andrea Postacchini (Italia).
În programul de audiție sunt cuprinse Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op.35 și Simfonia a VI-a în si minor, Patetica, op. 74, lucrări care acoperă deopotrivă prin registrul lor expresiv ambiva­lența muzicii lui Ceaikovski, luminozitatea și eleganța me­dite­- raneană, dar și drama psihologică devastatoare, atât de profund ancorată în imaterialitatea ultimei și celei mai controversate dintre lucrările orches­trale ale compozitorului.
O violonistă care                    a câștigat numeroase     premii internaționale
Considerată drept una dintre cele mai expresive violoniste ale generației sale, Anna Savkina este câștigătoarea a numeroase premii internaționale, printre care Louis Spohr (Germania), David Oistrach (Rusia), Heino Eller (Estonia) și Andrea Postacchini (Italia).
Este dublă câștigătoare a Concursului internațional Sendai din Japonia, laureată a HSBC Bank și deținătoare a premiilor Gazprom. Anna Savkina a fost invitată de numeroase orchestre de prestigiu, precum Orchestra simfonică Ceaikovski, Filarmo­nica Sendai, Orchestra Musica Viva, Virtuozii din Moscova, Orchestra Națională a Ucrainei,  Wienerklassik, orchestra de stat „Noua Rusie”, Orchestra de Tineret Leonid Nikolayev, Stattskapelle Weimar, Orchestra Națio­- nală Rusă și Orchestra Națională a Estoniei.
A colaborat cu dirijori precum Vladimir Fedoseyev, Pascal Verrot, Junichi Hirokami, Alexander Rudin, Vladimir Spivakov, Vladimir Sirenko, Yuri Bashmet, Paavo Jarki, Mikk Murdvee, Dumitru Goia, Vasily Valitov, Jovica Rado, Martin Hoff, Leonid Nikolaev, Steven Huang și Alexandru Ganea.
Muzician dedicat, Anna Savkina, a fost invitată în festivalurile internaționale Crescendo și Stars on Baikal, al căror director artistic este pianistul Denis Matsuev, Nopți de decembrie (Moscova), Festival International de Colmar, Moscow Meets Friends, desfășurat sub patronajul lui Vladimir Spivakov, Festivalul de Muzică de Cameră Alexander Rudin, Festivalul de la Verbier, Serenadele Nocturne Liana Isa­kadze – Georgia, Regina Vioară –  Moldova, Yuri Bashmet Winter Art Festival – Sochi.
Anna Savkina s-a născut în Bratsk, în regiunea siberiană a Rusiei. A început să cânte la vioară la vârsta de cinci ani, devenind într-un timp record câș­tigătoarea concursurilor inter­- naționale de la Moscova, Novosibirsk, Khanty – Mansiysk și Yakutsk.
În 2005, Ivetta Voronova, Președinte al Fundației Caritabile Inter-regionale „Nume noi” și pianistul Denis Matsuev au invitat-o pe violonistă la Moscova, în Festivalul Crescendo, iar în anul următor, Vladimir Spivakov i-a prezentat în cadrul Festiva­lului Moscow Meets Friends” o vioară realizată de maestrul lutier Alain Carbonare. În anul 2008, acompaniată de o orches­tră simfonică, a înregistrat primul ei album, realizat de RTN Entertainment. A participat la clase de măiestrie îndrumate de Pinckas Zukerman, David Chan, Wolfgang Redik, Pierre Amoyal, Cho- Liang Lin.
Anna Savkina a studiat la Școala specială de muzică Gnessin din Moscova, la clasa prof. Alexander Vinnitsky și la Conservatorul de Stat Ceaikovski, la clasa prof. Vladimir Ivanov, artist al poporului. A realizat turnee de concerte în Europa, SUA și Asia.
Petronius Negrescu   a „debutat dirijoral”,  ca o predestinare
Absolvent al clasei de Regie de Teatru Muzical al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 1995, licenţiat în muzică în 1996, Petronius Negrescu a absolvit în cadrul aceleiaşi universităţi secţiile de Pedagogie Muzicală şi Jazz. Studiile de masterat, doctoratul şi specializarea în dirijat orchestră le-a realizat deopotrivă sub egida Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Petronius Negrescu a „debutat dirijoral”, ca o predestinare, de la cea mai fragedă vârstă, la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde făcând parte din grupa specială de auz absolut, a câştigat cu consecvenţă concursul de solfegiu – dictat, ca premiu revenindu-i de fiecare dată bagheta şi dreptul de a dirija orchestra.
A început studiile de orchestră încă din gimnaziu, ca violoncelist la Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti, unde manifestând o adevărată pasiune pentru instrument, a susţinut concerte ca şef de partidă al ansamblului orchestral.
A urmat cursuri de orchestră la Händel Akademie – Karl­sruhe (Germania) în anii 2000, 2001 şi 2003, atât la secţiunea instrumentală cât şi la cea de operă.
În anul 2008 a beneficiat de o bursă post – universitară în SUA, unde a fost asistent dirijor al Maestrului Larry Livingston şi a participat ca instrumentist, în Idellwild Festival Orchestra, alături de care a concertat în celebra Disney Hall.
A asistat de asemenea la repe­tiţiile orchestrelor Los Angeles Philharmonic, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thorn­ton Orchestra, iar la sfârşitul acestui stagiu i-a fost acordat un binemeritat Certificate of Highest Distinction.
Ca dirijor, Petronius Negrescu a susţinut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Bacău, Botoşani şi Ploieşti, cu orchestra Teatrului Muzical „Nicolae Leonard” din Galaţi, aceea a Tea­trului de Operetă din Kiev şi Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei – Chişinău.
Din anul 2000 se dedică în întregime artei dirijorale, par­curgând etape de studiu în particular, de masterat şi doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brâncuşi, Dumitru Goia. A studiat totodată cu maeştrii Petru Oschanitzky, Sabin Păutza, Valentin Doni, Ilarion Ionescu Galaţi şi Larry Livingston.
Ca muzician de jazz a susţinut numeroase concerte şi a realizat înregistrări de radio şi televiziune. Este autorul unor albume, printre care unul integral solo, iar altele ca autor de muzică de teatru şi film.
După o îndelungată carieră didactică, în prezent este profesor al Universităţii de arte din Târgu Mureş, unde predă arta interpretării în teatrul liric, ansamblu coral şi dirijat.
Pe scena de concert i-a avut ca parteneri solişti pe Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galaţi, Daniel Podlov­schi, Anton Diaconu, Adam la Motte, Ion Bogdan Ştefănescu, Dorel Baicu, Alexandru Moroşanu, Filip Papa, Aron Petrus Boloni, Thomas Pandolfi, Horia Mihail, Daniel Goiţi etc.
(C.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni