Todor: „CJA are o șansă unică de a aduce curse aeriene pe Aeroportul Arad“

Compania românească Blue Air, a doua ca importanță după Tarom, a anunțat săptămâna trecută că își anulează zborurile de pe Timișoara, din cauza neînțele­gerilor pe care le are cu reprezentanții Aeroportului „Traian Vuia“. Deputatul Adrian Todor crede că reprezentanții Consiliului Jude­țean Arad ar trebui să profite de această ruptură și să aducă la Arad compania Blue Air. „Repre­zentanții CJA au acum o șansă unică să aducă pe aeroport curse regulate, după retragerea celor de la Blue Air de pe Timi­șoara. În urma neînțelegerilor dintre Blue Air și Aeroportul «Traian Vuia», practic, Moldova nu mai are legătură spre vestul țării, ceea ce reprezintă o oportunitate deosebită pentru Aeroportul Arad, care ar putea profita de această situație. Sper ca cei din conducerea Consiliului Județean Arad să fi reacționat deja și să fi deschis discuțiile cu Blue Air, a doua companie românească de pe piață, pentru a aduce la Arad zboruri spre Iași sau Cluj. Sunt convins că aceste curse vor avea un real succes, având în vedere faptul că Timișoara se află la doar 40 de kilometri de Aeroportul Arad“, a declarat de­putatul PSD Arad Adrian Todor.
(G.A.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni