Șase persoane reținute pentru furt, după ce au încercat să spargă o locuință din Grădiște

Șase persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după ce au fost prinse în flagrant încercând să sustragă bunuri dintr-o locuință din cartierul Grădiște. Grupul infracțional a acționat vineri dimineață, dar cei șase au fost observați de un arădean care a sunat imediat la 112 și a alertat autoritățile. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au ajuns în timp util la fața locului, depistând în flagrant gruparea infracțională. Cei șase au încercat să sustragă bijuterii din aur din locuința aflată pe strada Doinei, în Grădiște. Polițiștii i-au dus la secție și i-au identificat, fiind vorba de patru femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, cu domiciliul în Craiova, județul Dolj. În urma audierilor, persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni