Vernisajul Salonului Anual al Artelor Vizuale

Mijlocul săptămânii trecute – mai precis joi, 8 februarie 2018, orele 17,00 – a consemnat verni­sajul Salonului Anual al Artelor Vizuale, manifestare care s-a  petrecut la Galeria Naţională de Artă Delta Arad, sub patronajul Filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
În prezenţa unui public numeros, care consumă predilect artele vizuale şi nu numai, precum şi a artiştilor plastici care au expus pe simezele galeriei arădene, Dumitru Şerban, preşe­dintele Filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România a inaugurat expoziţia, prezentând succint câteva probleme specifice artelor vizuale şi scoţând în evidenţă valoarea artiştilor arădeni, valoare confirmată în multiplele expoziţii din ţară şi străinătate la care participă aceştia.
Cuvinte frumoase despre fliala arădeană a artiştilor plastici profesionişti a avut şi invitatul special al evenimentului, viceprimarul Aradului, Bognar Levente.
Pentru a nu isca vulnerabilităţi şi vanităţi specifice unor atari categorii artistice, voi da mai jos, în ordine alfabetică numele tuturor artiştilor care expun pe simezele Galeriei Naţionale de Artă Delta.
Iată-i, în ordinea de pe afiş: Apostol Elena, Aradi Claudia, Balea Maria, Barkasz Linda, Boar Dan, Bota Diana, Boţan Elena, Brânduşescu Delia, British Elisabeta, Buzneanu Cristian, Cailean Doroteea, Checici Snejana, Chiriţă Adriana, Ciobanu Celus, Cociuba Edith, Colta Onisim, Cristea Lucia, Damian Andrada, Dumitru Aurel, Eisele Szucs Zoe, Fodorean Pasztor Gyongi, Furnea Maria, Galea Ioan, Hanc Angela, Josan Kocsis, Kett Groza Ioan, Klemenco Sofia, Leonte Liviu, Marinel Cetina, Odry Maria, Paina Dumitru, Popa Luca, Popa Nicolae, Pricop Ina, Seculici Ligia, Şerban Anamaria, Şerban Dumitru, Simo Margareta, Siska Szabo Hajnalka, Steinhubel Zoltan, Stoinescu Elena, Stroia Iosif, Todor Daniela, Turturică Ondina, Ţigan Bogdan, Wieczorek Michael.
Expoziţia este deschisă în perioada 8 februarie – 8 martie 2018.