CCIA Arad dezvoltă parteneriate pentru a veni în sprijinul celor care accesează Programul StartUp Nation

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad s-a implicat în sectorul regional al startup-urilor prin accesarea unui program, Startup Plus, prin care va finanța o serie de firme noi și va asigura pregătirea celor care doresc să participe prin intermediul unor cursuri specifice. Dată fiind cererea foarte mare din domeniu și atenția din ce în ce mai sporită acordată Startup Nation, CCIA a ales să se implice mai departe și să vină în sprijinul publicului interesat, acordând și consultanță pentru scrierea și implementarea proiectelor pe această axă. ,,Dezvoltăm aceste parteneriate pentru a dispune de resursă umană profesionistă în serviciile pe care le oferim. Concret, am semnat un parteneriat cu acest furnizor privat de consultanță, o firmă din Cluj-Napoca, RED VISION SRL, prin care ambele entități își pun experiența și expertiza în comun pentru a asigura servicii de consultanță pentru afaceri, la cel mai înalt nivel calitativ”, declară președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
Asistență pentru implementarea unui proiect de succes
Așadar, începând de astăzi, oricine dorește să acceseze programul Startup Nation este invitat să se adreseze CCIA Arad, iar ulterior pașii îi vor fi asistați pentru accesarea finanțării de 200.000 de lei și pentru implementarea unui proiect de succes. Concret, prin acest parteneriat se vor oferi servicii de consultanta pentru constituirea firmei, pentru alegerea domeniului potrivit de activitate, servicii de realizare a proiectului în funcție de nevoile clientului, depunerea proiectului și, după câștigarea lui, serviciile de consultanță pentru implementare și post-implementare.
,,Acest parteneriat este o evolutie normală a colaboră-  rii fructuoase avute până în acest moment cu CCIA Arad, colaborare ce a condus la câștigarea unui proiect POCU destinat Startup-urilor, în valoare de aproximativ două milioane de euro și la depunerea altor proiecte ce sunt azi în diverse faze de evaluare sau contractare. Ne propunem o deschidere față de cei aflați la început de drum în domeniul antreprenoriatului și mai mult, ne propunem să popularizăm această oportunitate în rândul câtor mai multe categorii sociale. Și sigur, ne propunem ca spre finalul anului să avem cât mai multe proiecte de tip start-up câștigate în județul Arad”, a punctat  Cosmin Mihal­țan, director la Red Vision Cluj-Napoca.
Prin  intermediul acestui parteneriat, CCIA Arad se apropie în mod special de toți debutanții în afaceri, întrucât ei au cea mai mare nevoie de un partener atunci când pornesc la drum. De altfel, site-ul CCIA Arad va pune la dispoziția celor interesați o secțiune dedicată, startup.ccia-arad.ro, secțiune unde se vor putea depune aplicațiile pentru un proiect.
În ceea ce privește Red Vision, trebuie spus că societatea a luat ființă în anul 2015 și activează pe două domenii complementare mediului de afaceri: cercetarea de piață și consul­tanța pentru afaceri și mana­gement. Red Vision a crescut organic în acesti doi ani si jumatate de existenta, asigurand servicii care fie au fundamentat decizii în diverse domenii, fie au identificat solutii potrivite de finantare pentru a dezvolta diver­se societati sau institutii. ,,Crezul nostru este ca orice proiect poate fi câștigat, atâta timp cât este gândit de la început în detaliu și nu lăsăm ni­mic la voia întamplarii”, a încheiat Mihălțan.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni