„Patriarhul” Cenaclului „Luceafărul”, Vladimir Belity, şi literatura pentru copii

„Patriarhul” şi conducătorul Cenaclului „Luceafărul” de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad, poetul Vladimir Belity,  de mai bine de o jumătate de secol, de când a „debutat” în revista timişoreană „Scrisul Bănăţean”, a devenit o prezenţă constantă, plăcută, dar în acelaşi timp îndârjită, fără compromisuri morale, în mişcarea cenaclistă a literelor arădene. Este liderul unei grupări literare echilibrate şi performante în spaţiul  contemporan (ante şi postdecembrist) al spiritualităţii locale, arădene, mulţi dintre cenacliştii de odinioară pe care i-a îndrumat (şi protejat) astăzi sunt scriitori consacraţi, cu multe volume publicate, de poezie şi proză, ori de critică literară, de istorie şi publicistică literară.
Acest entuziast şi respectat „patriarh” al Cenaclului „Luceafărul” a debutat editorial  în anul 1983, în volumul colectiv „Cântec pentru mâine” pe care l-am editat sub egida Consiliului Jude­ţean al Sindicatelor din Arad, volum în care a publicat un consistent grupaj de versuri alături de alţi 101 de scriitori şi autori din municipiul şi judeţul Arad.
Performanţele poetului Vladimir Belity au fost elocvente şi multiple (sonete, poeme, haiku-uri) de-a lungul anilor (am în vedere ambele epoci prin care a trecut generaţia din care face parte, de după cel de Al Doilea Război Mondial), materializate în  opt volume de autor, după cum urmează: „Starea de haiku” (1999), „Poeme” (2003), „Mărturisirile si­nelui” (2008), „Descântător splendorii ferecate” (2013), „Efeb de dor, amantă mi-e cuvântul” (2015) şi volumul „Bună dimi­neaţa, Soare” – apărut la sfârşitul anului 2016 şi lansat la începutul  primăverii trecute în cadrul unei întălniri a membrilor Cenaclului „Luceafărul” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad, volum la care mă voi referi în finalul acestor opinii, fiind vorba de o carte valoroasă din  sfera literaturii pentru copii.
Am citit cartea cu voce tare, avându-l alături de mine pe nepotul Patrick, elev în clasa întâi primară. Pornind de la interesul arătat de  nepot, mi-am adus aminte (mai bine zis mi-am reproşat) că în cele peste patru decenii de când profesez meseria de ziarist am neglijat total preocupările mele din primii doi ani de după absolvirea facultăţii, când am funcţionat ca profesor de limba şi literatura română într-un liceu de elită arădean, şi mă angajam la diverse întălniri metodice să prezint unele aspecte (teme) legate de literatura pentru copii, literatură căreia pe vremea tinereţii mele Ministerul Educaţiei şi Învăţământului îi acorda o importanţă uriaşă, lucru ce nu se mai întămplă astăzi.
Ministerul Educației nu are o viziune clară
Profit de propunerea pe care mi-a făcut-o doamna Florica R. Cândea – directoarea revistei „Gutenberg, universul cărţii”, de a scrie despre noul volum al poetului Vladimir Belity, pentru a face un scurt „excurs în istoria literară pentru copii” cu sublini­erea unor gânduri, ori meditaţii din tinereţea mea de dascăl.
Nu spun o noutate când afirm că literatura pentru copii ar trebui să preocupe astăzi, în acest început de secol 21, în paralel cu explozia informatică a internetului, mult mai multă  lume avizată în acest domeniu, începând cu scriitori, critici literari, editori, librari, învăţători, profesori, părinţi, bibliotecari, lucru care, din păcate, nu se întâmplă, iar Ministerul Educaţiei şi Învăţământului nu are nici o viziune clară în acest sens, nici o acţiune editorială coerentă, deşi avem un bogat patrimoniu în sfera literaturii pentru copii, începând cu fabulele lui Grigore Alexandrescu, continuând cu pastelurile lui Vasile Alecsandri, ori cu poemele şi cântecele lui Mihai Eminescu, nu ştim din ce motive voit ignorate.
Noile programe şcolare l-au uitat şi pe George Coşbuc, care era considerat de G. Călinescu în „Istoria literaturii române” drept creatorul poeziei pentru copii în literatura naţională, afirmând  că „poezia pentru copii are un caracter eminamente didactic”, iar George Coşbuc se dovedeşte în poeziile sale nu numai un poet de mare sensibi­litate (emoţională) pentru copii şi adolescenţi, ci şi un adevărat pedagog. Apoi, Elena Farago, eleva lui Coşbuc în ceea ce priveşte literatura pentru copii, introduce în creaţiile sale o notă de sensibilitate feminină, ma­ternă.
Toţi marii scriitori români au iubit copiii şi au scris pentru ei. Să ne amintim de marele nostru poet Tudor Arghezi, care a scris pentru copii cu neîntrecuta lui artă de a „potrivi cuvintele”. Portretul pe care-l face lui „Zdrean­ţă” a devenit deosebit de po­pular în rândul micilor copii. Tudor Arghezi nu-şi poate reţine simpatia când îi face portretul: „Zdrenţuros şi flocos, dar frumos, are o ureche de «pungaş fără pereche», şiret, a învăţat să pândească «un ceas şi două/ o găină ce se ouă»”.
Onorariile şi premiile literare pe care le ofereau editurile şi oficialităţile vremii – în comparaţie cu totala indiferenţă (şi neglijenţă) postdecembristă faţă de acest capitol important al literaturii române pentru copii – erau deosebit de atrăgătoare pentru toţi scriitorii. Putem consemna zeci şi zeci de nume importante de scriitori (poeţi şi prozatori) care s-au aplecat cu multă dragoste asupra literaturii pentru copii în toate perioadele literaturii noastre contemporane şi recente, de la Otilia Cazimir, Marcel Breslaşu, Cicerone Theodorescu, Maria Banuş, Ion Horea, Nina Casian, Nicolae Labiş, Ion Brad, Veronica Porumbacu, până la contemporanii Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Gellu Naum, Marin Sorescu, Grigore Tomozei, Tiberiu Utan, şi, evident, să nu-i uităm nici pe  arădenii Rusalin Mureşan, Mircea Micu, Dimitrie Rachici, Dumitru Toma, Dorel Sibii, Ligia Tomşa, Traian Oancea, iar în prezent, iată, un „patriarh” al Cenaclului „Luceafărul”, poetul Vladimir Belity, ne-a surpins cu un excelent volum destinat copiilor preşcolari şi şcolari mici, întitulat „Bună di­mineaţa, Soare” volum care ne-a prilejuit aceaste succinte consemnări de istorie literară pentru copii.
Întoarcere la „universul copilăriei”
Citindu-i cu atenţie poeziile din volum, poetul Vladimir Belity dovedeşte o remarcabilă dexteritate în plasticizarea imaginii care te poartă în atmosfera dulce de infantilitate a vârstei. Poetul se substituie unui părinte (sau bunic) grijuliu, conştient că literatura pentru cei mici, pentru preşcolari şi şcolari mici, trebuie să confere valenţe educative în plan moral, estetic şi emoţional, iar curiozitatea specifică copilăriei, binecunoscută de poet, îi conferă o comunicare pe înţelesul celor mici.
Privit în ansamblul său,  volumul de literatura pentru copii pe care ni-l oferă poetul Vladimir Belity se înscrie, în opinia noastră, ca o creaţie poetică elaborată, cu o poezie sensibilă şi delicată, un volum destinat  să devină o frumoasă „carte de învăţătură”, care trebuie citită (sau ascultată) de cei mici, prin urmare suntem în faţa unor poezii de cunoaştere şi de utilitate practică.
Un loc distict în cadrul volumului îl ocupă catrenele şi versurile-ghicitori care sunt dedi­- cate unor animale sau profesii, asupra cărora poetul se opreşte pentru a fi „portretizate” în scopul de a fi ghicite de micul pre­şcolar. În acest sens sunt înserate în volum ghicitori pentru a recunoaşte „Ursul”, „Croi­toreasa, „Croitorul”, „Poştaşul, „Bucătarul”, „Zidarul” şi alte  personaje din universul cotidian al copiilor dornici de învăţătură, de cunoaştere, ca să înţeleagă cât mai bine lumea mare din jurul lor.
Putem conchide că „patriarnul” şi conducătorul Cenaclului „Luceafărul”, poetul Vladimir Belity, prin noua sa carte se „etalează” într-o cuprinzătoare (şi valoroasă) panoramă a literaturii arădene, destinate celor mici, pentru care îl felicităm şi apreciem cu multă căldură în primul rând pentru „curajul” de a se întoarce la „universul copilărie” de la frumoasa vârstă pe care o are.
Emil Şimăndan

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni