Fanii reșițeni și-au însușit un steag cu UTA de la un… cărășean: „Are doar valoare afectivă pentru mine și familia mea”

Galeriile UTA-ei și Reșiței erau înfrățite în urmă cu ceva ani, dar scurt-circuitul s-a produs în momentul în care bănățenii au adăugat și culorile „alb-violete” în viața lor de ultras. De atunci, au fost ceva șicane între „tifoseriile” arădene și reșițene, doar că, sâmbătă, „rosso-nerii” au confundat un steag din „garderoba” unui simplu susținător al „Bătrânei Doamne” din Caraș-Severin cu un simbol al rivalilor de pe Mureș.
Câțiva dintre cei aproximativ 30 de susținători ai formației lui Oprița prezenți la amicalul de ieri dimineață, cu UTA, au realizat un mare act de vitejie prin sustragerea steagului afișat pe gard de Ion Izvernari, din Oravița (județul Caraș-Severin). Restul întâmplării o relatează chiar susținătorul „roș-albilor”. „Am mers la meci împreună cu soția și patru prieteni din Caraș, toți utiști de mulți ani. Familia mea toată este utistă, eu din anii ’80 o urmăresc pe UTA peste tot, am fost și la meciuri la Arad, chiar și acum mai recent, la Șiria. M-am bucurat că pot să o văd acum într-un amical la Reșița, aproape de locul unde locuiesc. Înainte de a începe partida, soția și cu un prieten au întins pe gard un steag frumos, alb-roșu, cu însemnele UTA-ei, pe care îl aveam de șase ani. La un moment dat, au apărut câțiva reșițeni din galerie care au furat repede steagul și au fugit cu el până am apucat noi să coborâm la gard. Îmi pare rău de gestul lor nesportiv, îmi pare rău de steag căci avea o însemnătate afectivă pentru mine și pentru toată familia. Tata, fratele meu și cu mine suntem utiști vechi, ne curge sânge alb-roșu prin vine. Poate au crezut că e un steag al galeriei și l-au furat ca pe un trofeu, dar nu este așa, era al meu personal. Acum mi-a rămas doar fularul cu UTA, o să-l port la gât în aprilie, la Șiria, la meciul cu ASU Poli. Îi dorim mult succes echipei UTA, ne-am bucura să o revedem cât mai repede posibil acolo unde îi este locul, în Liga 1”, spune susținătorul echipei fanion a Aradului.
Pe lângă gestul ce nu are nimic în comun cu fenomenul ultras, fanii reșițeni au scandat împotriva UTA-ei, folosind deseori și cuvinte mai puțin ortodoxe. La cât de des au umblat prin galerie la Poli, probabil a devenit un gest reflex…