Tavan prăbușit în noua grădiniță din Sântana

O porțiune din tavanul noii grădinițe din orașul Sântana s-a prăbușit, la două zile după inaugurarea clădirii. Din fericire, niciun copil nu se afla în zonă în momentul în care tavanul a căzut, dar clădirea este închisă momentan, până se remediază situația. „Aproximativ un metru pătrat din finisajul cu care s-a acoperit tavanul s-a desprins și a căzut, în timpul nopții, într-unul din grupurile sanitare. Fiecare grupă are propria unitate sanitară„, ne-a declarat Cornel Gligor, viceprimarul orașului Sântana.

Autoritățile au sperat în posibilitatea de a inaugura grădinița la începerea anului școlar 2017-2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat, din cauza întârzierilor datorate de obținerea autorizațiilor de funcționare. În orice caz, clădirea este în perioada de garanție astfel că, cel mai probabil, firma care a efectuat lucrarea va fi obligată să facă reparațiile necesare.  „Construcţia  a fost finalizată în vara anului trecut şi a fost dată în folosinţă de luni . Este vorba despre un proiect al Ministerului Educației prin Banca Mondială, în cadrul căruia opt grădinițe din județul Arad au fost construite, printre care și la Sântana. În urma licitației organizată de Ministerul Educației, a câștigat o firmă din Mehedinți. Deocamdată clădirea a fost preluată de către Ministerul Educației, lucrarea a fost recepționată la sfârșitul verii și, în decurs de un an de zile, va fi predată Primăriei Sântana. În septembrie, grădinița nu a putut fi dată în folosință pentru că nu ajunsese mobilierul și a durat foarte mult până s-au obținut autorizațiile de funcționare și branșarea la utilități. Fiecare grupă are propriul grup sanitar și încă așteptăm mobilierul nou care trebuie să vină prin Ministerul Educației, deocamdată cele patru grupe funcționând cu mobilierul vechi, susține Cornel Gligor.  Noua grădiniță a fost construită în ultimul an și jumătate, pe terenul unei foste școli generale.  „Pe terenul respectiv a fost o școală generală care s-a demolat pentru acest proiect, care, la nivel de intenție, a apărut în 2004, apoi în 2010, s-a reușit demolarea vechii școli și abia de un an și jumătate a început punerea lui în aplicare, a încheiat Cornel Gligor.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni