Biletele de transport pentru persoanele cu dizabilități se distribuie în această perioadă

Arădenii cu dizabilități își vor primi în această perioadă drepturile pentru beneficierea de facilități la transport.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a început din această săptămână distribuirea biletelor de transport interurban acordate persoanelor cu handicap.
„Conform legislației pri­vind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu han­dicap, cu modificările şi completările ulterioare, benefici­- ază de gratuitatea transpor­tului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accele­rat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane: persoanele cu handicap grav; persoanele cu handicap accentuat; însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora“, a spus Erika Stark, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Persoana cu handicap grav beneficiază de 12 astfel de bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat beneficiază de 6 bilete gratuite dus-întors/an.
Pentru evitarea aglomeraţiei, conducerea DGASPC Arad a decis programarea beneficiarilor în ordine alfabetică, în funcție de ini­țiala numelui de familie.
(S.S.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni