Vernisajul Expoziţiei „Între culoare şi lumină“ a pictoriţei Elena Boţan

În frumoasa tradiţie a Filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România, săptămâna trecută (miercuri, 14 februarie a.c.) s-a petrecut la Sala Clio din Arad, strada Horia nr. 10, vernisajul unei noi expoziţii de pictură. Este vorba despre cea de-a 55-a „personală“ a cunoscutei creatoare în acuarele, Elena Boţan, expoziţie gândită sub genericul  „Între culoare şi lumină“.
În prezenţa unei asistenţe selecte, alcătuită din artişti plastici, intelectuali sau simpli gustători ai artei culorilor şi luminii, cele peste 40 de lucrări aflate pe simezele cunoscutei galerii de artă a Complexului Muzeal Arad au fost prezentate de către artistul plastic şi criticul Ioan Kett Groza.
Levente Bognar, viceprimarul Municipiului Arad – invitatul special al manifestării – a vorbit celor prezenţi despre imprtanţa actului cultural în viaţa cetăţii urbane, punctând realizările Filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Artista Elena Boţan a mulţumit celor prezenţi pentru atenţia ce o acordă lucrărilor sale, promiţând totodată că deşi a ajuns la un număr impresionant de expoziţii personale, nu se va opri din munca sa de creaţie.
Expoziţia „Între culoare şi lumină“ a artistei plastice Elena Boţan este deschisă la Sala Clio în perioada 14-25 februarie 2018.