Todea: „Marele plus – un vestiar mai puternic, bugetul de salarii nu are legătură cu prestația din teren”

Începând cu acest an calendaristic, cel care consemnează Centenarul Marii Uniri, tricoul de joc al „Bătrânei Doamne” are un logo nou. Cifra 100 simbolizează rolul activ al Aradului în înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918 și a fost înscrisă pe tricou la inițiativa directorului ge­neral al „roș-albilor”. „Cred că e un demers de bun simț, e important să-i facem pe cei tineri – atât pe cei din clubul nostru cât și pe suporteri – să cunoască rolul pe care l-a jucat urbea noastă în istorie. Leagănul Marii Uniri a fost aici și, dincolo de lucrurile declarative, a fi patriot înseamnă și filonul de bun simț din comportamentul cotidian”, a punctat Codru Grădinariu în deschiderea primei conferințe de presă a lui 2018 la UTA.
Apoi, mingea a ajuns în terenul lui Cristian Todea, care a vorbit des­pre noua față fotbalistică a echipei sale. Antrenorul „Bătrânei Doamne” e convins că termenul de „low-cost” nu va avea nimic în comun cu prestațiile și rezultatele formației „roș-albe” în partea a doua a stagiunii de Liga 2-a. „Clubul UTA a mai trecut prin astfel de perioade, în care bugetul și implicit salariile jucătorilor nu au fost foarte mari. Și, totuși, au fost rezultate bune, echipa a fost foarte aproape de promovare în două rânduri. De fapt, cel puțin de la începutul acestui nou proiect, doar în toamnă s-a ieșit din tipar, iar acum s-a revenit la un nivel de salarizare normal pentru Liga
a II-a. Așadar, din punctul meu de vedere sunt două lucruri diferite, bugetul de salarii și prestația din teren. Sigur, câteodată au legătură, dar nu cred că și acum, în situația din acest an de la UTA”, susține Todea.
Chestionat asupra plusurilor și minusurilor față de cele întâmplate în tur, antrenorul principal al „roș-albilor” a mai punctat următoarele: „Marele plus ar fi vestiarul mult mai puternic decât în toamnă. Mulți dintre băieți se cunosc între ei de atâta timp, sunt cam la același nivel fotbalistic și i-am văzut că-și doresc mult să facă treabă la această echipă. Nu sunt Oracol de Arad ca spun acum pe ce loc putem termina acest campionat, dar e clar că ne propunem să scoatem maxim din fiecare meci și să câștigăm cât mai multe puncte. Obiectivul clubului e reconstrucția echipei și trebuie să facem tot ce ne stă în putință să-l atingem. Cât despre minusuri, deocamdată nu le-am descoperit. Nici măcar experiența nu aș trece-o la minusuri, căci avem câțiva fotbaliști care au destul meciuri la un nivel bun, ridicat, ca și Manea, Curtuiuș, Polgar și chiar și Hlistei, Bodea, Buia și Petra. Oricum, sunt puține echipele din Liga 2-a ce au echipe foarte experimentate, majoritatea merg în general pe mulți tineri”.
„Bătrâna Doamnă” debutează în noua formulă contra celor de la Academia Clinceni, sâmbătă, de la ora 11, pe arena „Otto Greffner”. Meciul contează pentru etapa cu numărul 22 al Ligii a II-a la fotbal. La arădeni, vor lipsi juniorii Burlă și Stahl, ambii accidentați.