Fosta judecătoare Floriță Boloș a fost trimisă din nou în fața instanței

Fosta judecătoare de la Ineu este trimisă în judecată pentru a treia oară de DNA. Amintim că, în datele de 5 iulie 2013 respectiv 14 iulie 2016, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a acesteia în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și fals intelectual. În cauzele respective, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe inculpata Boloș Floriță la pedepse de patru și șapte ani închisoare.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Boloș Floriță, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. „În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: inculpata Boloș Floriță, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, a pronunțat, în cursul anului 2011, un număr de șase hotărâri judecătorești, prin care în mod nelegal, s-a transferat în patrimoniul reclamantului (societate comercială) din cauzele civile respective, dreptul de proprietate asupra a 254 parcele de teren (404,85 ha), situate în extravilanul comunei Zărand, județul Arad, care au făcut obiectul judecății. Concret, inculpata Boloș Floriță a reținut în mod nereal, în cuprinsul sentințelor, faptul că acțiunile sunt timbrate legal, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâții au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în cererile de chemare în judecată și că pârâții din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractului în formă autentică. De asemenea, soluțiile din cauzele civile au fost pronunțate de inculpată în absența persoanelor care în mod real au avut calitatea de părți (titularii dreptului de proprietate) și a probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecății. Prin această conduită, inculpata a determinat obținerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 404,85 ha teren și a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 39.802,87 lei Primăriei municipiului Timișoara, prin faptul că nu s-a încasat la bugetul local sumele corespunzătoare taxelor de timbru aferente”, se arată într-un comunicat de presă al DNA – Serviciului Teritorial Timișoara. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.
(C.G.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni