Ministrul Tudorel și radicalizarea românilor

Deși este un reputat profesor de drept, deși a fost judecător la Curtea Constituțională, prea puțini români au auzit de Tudorel Toader înainte să fie numit ministru al Justiției. Și cu siguranță, nu ar fi ajuns așa de cunoscut în toată țara dacă nu i-ar fi succedat ministrului „Altă întrebare” și mai ales dacă nu ar fi avut un cuvânt de spus în ceea ce privește soarta șefei DNA, arhimediatizata Laura Codruța Kovesi, transformată de mulți într-un fel de zeiță, ceea ce l-a făcut pe jurnalistul Ion Cristoiu să spună despre ea că „beneficiază” de un cult ar personalității. Din punctul meu de vedere, Kovesi nu are decât de pierdut de pe urma faptului că este atât de idolatrizată de unii, dar asta este o altă discuție. Sau poate nu, având în vedere că toți cei care mor de admirație în fața șefei DNA, văd negru în fața ochilor când vine vorba despre ministrul care a cerut revocarea acesteia. Reciproca este de asemenea valabilă, societatea românească confruntându-se cu un fenomen de radicalizare fără precedent. Cei care se închină în fața lui Kovesi îi urăsc pe cei care vor să o schimbe, iar cei care au fost convinși de Antena 3 și Românai TV că procuroarea este întruchiparea răului, îi urăsc la rândul lor pe suporterii acesteia. S-a ajuns până acolo încât jurnalistul Mălin Bot, care este, fie vorba între noi, mult prea taliban pentru ceea ce ar trebui să fie un ziarist, chiar dacă își asumă o anumită orientare politică, un reprezentant de frunte al mișcării #Rezist, să fie agresat în trafic de un individ de care nu a scăpat decât după ce a intervenit Poliția. Mai mult, bărbatul i-a și tamponat mașina. Deși agresorul susține că s-a supărat pe Bot din cauză că l-ar fi incomodat în trafic, este greu de crezut că acesta a fost adevăratul motiv. Pe de altă parte, adep­ții lui Haștag au început să-i agreseze verbal pe politicienii din coaliția PSD-ALDE, pe care îi asimilează cu niște dușmani ai Justiției. Și îmi vin în minte două exemple, Liviu Dragnea și Varujan Vosganian. Iar strigăte de genul „Tudorele, fă ceva!”, marca Codrin Ștefănescu, nu fac decât să pună paie pe foc, după cum același lucru se întâmplă și în cazul anumitor emisiuni de televiziune, ale unor posturi situate de o parte și de alta a baricadei. De altfel, este din ce în ce mai greu să găsești o televiziune de știri echilibrată, care să nu încline balanța nici în stânga, nici în dreapta. Dar să ne întoarcem la personajul nostru, Tudorel. Dacă după anunțul făcut cu privire la revocarea șefei DNA a fost ridicat în slăvi de unii și împroșcat de noroi de ceilalți, fiecare în funcție de interesele pe care le apără, a ajuns săracul să fie criticat de unii „deontologi” și cu privire la modul în care a votat în CSM, când s-a supus la vot cererea sa de revocare. Cum era și normal, omul și-a susținut punctul de vedere, nu discutăm acum dacă are sau nu dreptate, iar când s-a supus la vot, a votat și el, având în vedere că legea îi dă acest drept. A pierdut cu brio, scorul înregistrat fiind de 6-1 în favoarea lui Kovesi, doar ministrul votând în favoarea revocării.  Până și acest vot a dat naștere unui scandal în mintea suporterilor radicalizați ai șefei DNA, care spuneau că Tudorel Toader avea obligația morală să se abțină. Personal nu cred acest lucru. Mai mult, stau să mă întreb ce ar fi spus despre el dacă s-ar fi abținut? Probabil ar fi fost luat peste picior pe motiv că are o părere, dar nici el nu este de acord cu ea…
Acestea fiind spuse, în încheiere aș mai vrea să menționez că nu am niciun fel de emoții cu privire la o posibilă schimbare la vârful DNA, având în vedere că decizia este la președintele Iohannis, care susține că Laura Codruța Kovesi este din ce în ce mai departe de revocare, iar o eventuală interpretare a legii în direcția obligării șefului statului de a semna propunerea ministrului Tu­dorel nu ar face decât să îi dea un brânci viitorului candidat Klaus Iohannis înspre un nou mandat.