Aparatură medicală pentru nou-născuți

Bebeșușii din Spitalul Matern din Arad au primit un mărțișor special cu prilejul zilei de 1 Martie. Darul primit a constat într-un aspirator nazal performant, oferit pentru secția de nașteri. „Acțiunea socio-medicală a fost reali­zată cu binecuvântarea Înalt- ­preasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului prin Asociația Filantropia Arad de către elevii Colegiului Național Moise Nicoară din Arad. Elevii liceului au inițiat în luna decembrie a anului trecut o campanie de strângere de alimente pentru oamenii nevoiași care primesc hrana zilnică la Cantina Socială «Sf. Nicolae» a Arhiepiscopiei Aradului iar mai apoi au adunat 1.500 de lei pentru o altă acțiune socială, care s-a materializat prin donarea acestui aparat Spi­talului Matern. Elevii liceului sunt mereu îndemnați la săvârșirea faptelor bune mai ales în perioada posturilor, de că­tre profesorul de religie Florin Barcan și de ceilalți dascăli binecredincioși ai acestui liceu arădean de prestigiu”, susțin reprezentanții Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului.
(G.A.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni