Aglomerație la Nădlac; mii de automarfare au tranzitat granița în 24 de ore

Ca urmare ridicării restricţiilor de circulaţie impuse de condiţiile meteorologice din Bulgaria şi România şi reluării traficului de mare tonaj, dar şi din cauza faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă este restricţionat în perioada sfârşitului de săptămână, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria. Totodată, autorităţile de frontieră din Ungaria efectuează verificări sistematice la toate mijloacele de transport, în conformitate cu prevederile Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen.  Polițiștii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile din statul vecin, sens în care se ține permanent legătura cu acestea în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).  „În ultimele 24 de ore (n.r. – de luni până marți), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza județelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 9.250 de automarfare, din care aproximativ 6.000 pe sensul de ieşire din ţară. Menționăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.  Pentru fluidizarea traficului şi realizarea un control operativ, conducerea Poliţiei de Frontieră a dispus structurilor teritoriale măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria. A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, la P.T.F. Borș trei, iar la P.T.F. Nădlac și Vărșand câte două fluxuri. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.  Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de așteptare”, susțin reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.  În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni