Weekend cu evenimente rutiere în Arad; un „șofer” a provocat un accident cu un autoturism furat

Nici acest sfârșit de săptămână nu a fost lipsit de accidente rutiere. Un bărbat din Iași a furat un autoturism pe care l-a condus sub influența băuturilor alcoolice și cu care a provocat un accident și doi minori au fost răniți în urma răsturnării unui autoturism pe raza localității Șimand. „În această seară (n.r. – vineri), în jurul orelor 18,30, un bărbat de 42 de ani, din județul Iași, a sustras un autoturism din fața unui local de pe raza municipiului, pe care l-a condus pe Calea Romanilor.  În dreptul unui local de pe strada antemenționată, datorită nepăstrării unei distanțe suficiente, bărbatul a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în fața lui, condus de un tânăr de 24 de ani, din Arad, care, în urma impactului a pătruns pe trotuar, accidentând ușor un bărbat de 32 de ani, din Arad”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere.  În urma solicitării polițiștilor, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.  Bărbatul în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autoturism fără a deține permis de conducere, sub influența alcoolului și furt calificat. Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Bărbatul a fost reținut de polițiști și prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.  Magistrații au dispus, sâmbătă, arestarea acestuia pentru 30 de zile.

De asemenea, sâmbătă dimineață, în jurul orei 05.20, a avut loc un accident rutier pe DN 79 în localitatea Șimand. Doi minori au fost răniți în urma impactului.  „În accident (autoturism răsturnat în afara părții carosabile în șanț) au fost implicate 3 persoane din care 2 minori, o fetiță de 16 ani încarcerată, conștientă cooperantă acuzând dureri abdominale (descarcerată de către echipajul ASAS cu 5 subofițeri de la Gardă nr.2 de intervenție Chișineu Criș cu modulul descarcerare, a fost predată la echipajul SAJ Sântana și transportată la spital) și un băiat de 10 ani ieșit din autoturism (prezenta traumatism facial și a fost transportat de SAJ Cris la spital) și un adult fratele celor 2 (șoferul autoturismului care a refuzat transportul și examinarea)” a declarat maior George Pleșca, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

autoturism

Foto: Radar Arad

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni