Bani pentru modernizarea drumului Dieci-Dezna

Modernizarea drumului Dieci-Dezna intră în linie dreaptă, iar pentru Gurahonţ-Buteni s-au alocat bani pentru cofinanțare. Consilierii județeni au aprobat la finele săptămânii trecute, modernizarea drumului Dieci-Dezna, dar şi sumele destinate cofinanţării modernizării drumului judeţean Gurahonţ-Buteni.
„Intenţionăm să solicităm finanţare pentru drumul Dieci-Dezna, prin PNDL 3, următoarea etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală existent, spre a oferi locuitorilor celor două comune un drum modern şi sigur, dar şi pentru a scurta distanţa dintre zona Hălmagiu-Gurahonţ şi Moneasa. Spe­răm să reuşim să modernizăm acest drum din fonduri guvernamentale, mai ales că tronsonul nu măsoară decât 11,5 kilometri”, a susținut Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliu­lui Judeţean Arad a spus: „Ne-am propus ca în acest mandat să reabilităm peste 300 de kilometri de drum judeţean, ceea ce înseamnă peste un sfert din lungimea totală a reţelei de drumuri judeţene. Încercăm să identificăm re­sursele financiare pentru a ne atinge acest obiectiv. Avem două drumuri finanţate din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional, avem asi­- gurate fonduri pentru trei drumuri, inclusiv centură ocolitoare la Curtici, prin proiecte transfrontaliere, iar alte trei drumuri vor fi reabilitate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Din păcate, alte patru drumuri ne-au fost refuzate de la finanţare de către Guvernul României, printre care şi Gurahonţ-Buteni. Totuşi, Consiliul Judeţean asi­gură întreaga documentaţie necesară, alocând inclusiv cofinanţarea pentru drumul judeţean Gurahonţ-Buteni, astfel încât în momentul în care vom identifica resursele financiare să putem de­- mara procedurile pentru modernizarea acestui drum”.

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni