Medicamentul pentru o persoană nefericită

de Arhim. Teofan Mada
Niciunul dintre noi nu poate trăi fără iubire. Și o robie urâtă în care putem cădea este aceea de a considera că iubirea trebuie să fie meritată. Probabil că o bună parte din neliniștea omului contemporan derivă din faptul că suntem con­vinși că dacă nu suntem puternici, autoritari prin felul sau funcția noastră, atrăgători și frumoși, atunci nimeni nu se va ocupa de noi. Atâtea persoane caută astăzi o vizibilitate numai pentru a umple un gol interior: ca și cum am fi persoane care au veșnic nevoie de confirmări sau de laude. Însă, vă imaginați o lume în care toți caută motive pentru a trezi atenția celuilalt, și, în schimb, nimeni nu este dispus să iubească gratuit o altă persoană? Imaginați-vă o astfel de lume: o lume fără dăruirea sau gratuitatea iubirii! Pare o lume umană, dar în realitate ea este un infern. Atâtea narcisisme ale omului se nasc dintr-un sentiment de singurătate, de părăsire și orfanitate. În spatele atâtor comportamente aparent inexplicabile se ascunde o întrebare: este posibil ca eu să nu merit să fiu cunoscut și chemat pe nume, adică să fiu iubit? Pentru că iubirea mereu cheamă pe nume…
Când cel care nu este sau nu se simte iubit este un adolescent, atunci se poate apărea reacția și violența. În spatele atâtor atitudini multiforme de ură socială, vandalism și de huliganism se află o inimă care n-a fost acceptată și recunoscută. Nu există copii răi, așa cum nu există adolescenți complet răi, ci există persoane nefericite. Și ce poate să ne facă fericiți dacă nu experiența iubirii dăruite și primite? Viața ființei umane este un schimb de priviri: cineva, privindu-ne, ne smulge primul zâmbet și noi îi zâmbim gratuit celui care stă închis în tristețe, și astfel îi deschidem o cale de ieșire din impas. Schimb de priviri: a privi în ochi și apoi se deschid porțile inimii.
Primul pas pe care Dumnezeu îl face spre noi este acela al unei iubiri anticipante și necondiționate. Dumnezeu iubește cel dintâi. Dumnezeu ne iubește nu pentru că în noi există vreun motiv care trezește iubire. Dumnezeu ne iubește pentru că El însuși este iubire, și iubirea tinde prin ființa sa să se împărtășească, să se dăruiască, să se facă participabilă. Dumnezeu nici nu leagă bunăvoința Sa de convertirea noastră: eventual aceasta este o consecință a iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune acest adevăr în manieră perfectă, că Dumnezeu ne iubea „pe când eram încă păcătoși ” (cf. Rom 5, 8). Din iubire față de noi, Dumnezeu a făcut un exod din El însuși, ca să ne găsească printr-o lungă căutare, deși părea nepotrivit ca El să treacă prin ea. Dumnezeu ne-a iubit și pe când noi viețuiam în păcate.
Cine dintre noi iubește în această manieră, dacă nu cel care este tată sau mamă? O mamă continuă să-l iubească pe copilul ei și atunci când acest copil este în închisoare. Și o mamă suferă atâtea umiliri la perchezițiile penitenciarului, înainte de a intra, dar: „Dar, doamnă, fiul dumneavoastră este un delincvent!” – „Este fiul meu!”. Numai această iubire de mamă și de tată ne face să înțelegem cum este iubirea lui Dumnezeu. O mamă nu cere ștergerea dreptății umane, pentru că orice greșeală cere o iertare și o mântuire, însă o mamă nu încetează niciodată să sufere pentru propriul fiu. Îl iubește și atunci când el este păcătos. Dumnezeu face același lucru cu noi: suntem fiii săi iubiți! Dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să aibă unii fii pe care să nu-i iubească? Nu. Toți suntem fii iubiți ai lui Dumnezeu. Nu există niciun blestem asupra vieții noastre, ci numai un cuvânt binevoitor al lui Dumnezeu, care ne-a adus la existență din nimic. Adevărul a toate este acea relație de iubire care îl unește pe Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt, relație în care noi suntem primiți prin harul necreat și ființial. În El, în Hristos Iisus, noi am fost voiți, iubiți, doriți. Există Cineva care a imprimat în noi o frumusețe primordială, pe care niciun păcat, nicio alegere greșită nu o va putea șterge vreodată complet. Noi suntem mereu, în fața ochilor lui Dumnezeu, mici izvoare făcute pentru a țâșni apă bună. Aceasta a spus Domnul Iisus femeii samaritene: „apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan 4,14).
Pentru a schimba inima unei persoane nefericite, care este medicamentul? Care este medicamentul pentru a schimba inima unei persoane care nu este fericită? Iubirea, iubirea, iubirea! Și cum poate o persoană să simtă că o iubește cineva? Înainte de toate trebuie cunoscută, îmbrățișată. A face să simtă că ea este dorită, că este importantă, și astfel va înceta să fie tristă. Iubirea cheamă iubire, într-un mod mai puternic decât ura cheamă moartea. Domnul Iisus n-a pătimit, murit și n-a înviat pentru El însuși, ci pentru noi, pentru ca păcatele noastre să fie iertate și lumina necreată pascală să fiin­țeze în ființa noastră. Așadar, să reflectăm în această perioadă prepascală, pentru că este timp de înviere pentru toți: timp de a-i ridica pe cei săraci din descurajare, mai ales pe cei care zac în mormântul durerii și suferinței de un timp mult mai îndelungat decât trei zile. Suflă pe fețele noastre un vânt de eliberare. Răsare aici darul speranței. Și speranța este cea a lui Dumnezeu Tatăl care ne iubește așa cum suntem: ne iubește mereu și pe toți!

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni