DSVSA așteaptă cereri pentru amenajarea punctelor de tăiere a mieilor și iezilor

A rămas mai puțin de o lună până la Paște. În aceste condiții, conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) se pregătește de o perioadă de foc. Urmează să fie intensificate controalele în tot județul, pentru prevenirea unor evenimente neplăcute. „În scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, când în mod tradițional, consumul unor cantități de produse de origine animal crește,  Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad consideră necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum și intensificarea con­- troalelor sanitare veterinare în vederea  verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transpor­- tate și valorificate carnea de miel și ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală”, susține Viorel Agud, directorul DSVSA. De asemenea, acesta susține că primăriile și societățile comerciale sunt așteptate să depună cereri în vederea autorizării unor puncte de sacrificare a mieilor și iezilor. „Primăriile sau agenții economici din județ pot să solicite Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor  Arad, ame­- najarea temporară a unor spații unde să poată să asigure condițiile de igienă în vederea tăierii și prelucrării primare (jupuire și eviscerare parțială) a mieilor și iezilor. Locurile de sacrificare amenajate temporar vor fi autorizate să funcționeze numai pe perioada Sărbătorilor Pascale cu respectarea  condițiilor sanitare veterinare de depozitare a deșeurilor și a materia­- lului cu risc specific în vederea transportului la neutralizare”, a încheiat Agud.
(L.Ș.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni