Un adevărat maraton de filme la Cinema Arta

Programul de filme de la Ci­nema Arta s-a intensificat începând cu luna aceasta, când am început să avem parte de o varietate de filme, de la scurtmetraje la lungmetraje, de la drame şi thrillere la comedii savuroase şi documentare de seamă, de la filme de Cannes la filme de Oscar. După cum bine ne-am obişnuit, în fiecare vineri, de la ora 20:00, ne întâlnim cu filme europene sau româneşti recente, premiate şi aclamate. Începutul primăverii ne aduce totodată la Cinema Arta şi prima seară de proiecţie din seria Retrospectiva Filmului Românesc, dar şi documentare care pun lentila pe doi artişti notorii.
Proiecțiile de filme sunt organizate de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură și Asociația CitiZenit.
Film european şi sud-american de festival
Am început şi vom încheia luna martie la Cinema Arta cu două filme europene de Cannes, mult aşteptate şi premiate. Astfel în prima vineri din lună, pe 2 martie, ne-am întâlnit cu „The Killing of a Sacred Deer”, filmul câştigător al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2017. Inspirat din tragedia greacă Ifigenia în Aulida de Euripide și semnat de regizorul filmului „The Lobster”, „The Killing of a Sacred Deer” este un veritabil horror psihologic. O saga a răzbunării care a încântat criticii și spectatorii deopotrivă, filmul îi are ca interpreți principali pe Colin Farrell și Nicole Kidman.
Programul lunii se încheie în 30 martie cu proiecţia filmului „Un beau soleil intérieur” realizat de cineasta franceză Claire Denis şi care o are în rol principal pe îndrăgita actriţă Julliete Binoche. Filmul aduce în prim plan po­vestea Isabellei, artistă din Paris şi mamă divorțată, şi urmăreşte aventurile sale în căutarea iubirii ideale. Filmul a câştigat Premiul SACD în secţiunea paralelă La Quinzaine des Réalisateurs din cadrul Festivalului de Film de la Cannes în 2017.
La mijlocul lunii, publicul arădean are şansa să vizioneze un alt film de festival, realizat de regizorul chillean Sebastián Lelio. „Una Mujer Fantástica” a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlinala din 2017 şi a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar de anul acesta. „Una Mujer Fantástica” va rula la Cinema Arta vineri, 16 martie, de la ora 20:00.
Lungmetraje şi scurtmetraje româneşti
Programul de filme româneşti de la Cinema Arta se diversifică începând cu luna martie, odată cu lansarea programului Retrospectiva Filmului Românesc în data de 28 martie. Astfel, în ultima zi de miercuri din fiecare lună, pe tot parcursul anului 2018, publicul arădean va avea ocazia să vizioneze pelicule care au marcat cinematografia naţională, dar şi să intre în dialog cu invitaţii speciali care vor fi prezenţi la aceste proiecţii şi care ne vor provoca la incursiuni în istoria filmului românesc.
Totodată, la fel ca în fiecare lună, la Arta vor rula şi pelicule româneşti noi realizate de unii dintre cei mai importanti regizori români contemporani. Astfel, pe data de 9 martie, am putut vedea „Aniversarea”, cel mai recent film al lui Dan Chişu, actor, regizor, scenarist şi producător de film. Filmul urmăreşte aniversarea lui Radu Maligan, care îşi sărbătoreşte cei 94 de ani alături de familie şi foştii colegi. Situaţia devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţio­neze contra voinţei sale.
Vineri, 23 martie, arădenii vor putea viziona ultimul film realizat de reputatul şi multipremiatul regizor român Adrian Sitaru. „Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportu­nitatea realizării unui subiect    despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu rea­lizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.
Nu în ultimul rând, astăzi, are loc proiecţia specială CitiZenit la Cinema, care aduce în faţa pu­blicului o parte din filmele produse de CitiZenit. „Proiecționistul”, „Libelula”, „Veghe”, „White is the New White” și „Substantiv comun, genul feminin” sunt cele cinci scurtmetraje realizate de tinerii arădeni care vor rula de la ora 20:00. Totodată, cu această ocazie spectatorii vor putea să afle ce mai pregătesc cei de la CitiZenit în domeniul filmului pe anul acesta.
Documentare despre     personalităţi remarcabile
Cinematograful Arta continuă colaborarea cu Centrul Ceh din Bucureşti prin alte două filme marca Documentary Mondays, care prezintă în lumini inedite personaje marcante din lumea artei. În data de 19 martie, la Arta va rula „David Lynch: The Art Life”, un documentar care invită spectatorii într-o călătorie personală prin anii de formare ai lui David Lynch. De la copilăria idilică într-un orășel din America, la străzile întunecate din Phila­delphia, filmul urmăreşte eve­nimentele care au ajutat la for­- marea unuia dintre cei mai enigmatici regizori de film. „David Lynch: The Art Life” combină arta, muzica și primele filme ale lui Lynch, luminând colțurile întunecate ale viziunii sale unice, oferind publicului o mai bună înțelegere a omului și a artistului.
Iar în data de 26 martie, vizionăm la Cinema Arta „Beltracchi: The Art of Forgery”, documentarul care prezintă viaţa celui care, timp de aproape 40 de ani, a păcălit lumea artei și a declanşat cel mai mare scandal legat de falsuri din ultimele decenii. Expert în istoria artei, teorie și tehnici de pictură, Wolfgang Beltracchi a urmărit lacunele din operele unor mari artiști – printre care Max Ernst, Fernand Léger, Heinrich Campedonk, André Derain și Max Pechstein – și le-a umplut cu propriile idei. Ajutat de soția sa, Helene, acesta le-a introdus mai apoi în lumea artei ca lucrări originale.
Programul de luna aceasta
14 martie – CitiZenit la Ci­nema – Proiecția a cinci scurt   metraje produse de CitiZenit: Proiecționistul, Libelula, Veghe, White is the new white & Substantiv comun, genul feminin
16 martie – Una Mujer Fantástica (2017), regia: Sebastián Lelio
19 martie – [Documentary Mondays] David Lynch: The Art Life (2016), regia: Jon Nguyen, Rick Barnes
23 martie – Fixeur (2016), regia: Adrian Sitaru
26 martie – [Documentary Mondays] Beltracchi: The Art of Forgery (2014), regia: Arne Bir­- kenstock
28 martie – Retrospectiva Filmului Românesc + Invitat special
30 martie – Un beau soleil intérieur (2017), regia: Claire Denis
(G.C.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni