Moment zero şi curăţenie morală

Multe domenii în multe ţări au parte de un nou start, de un moment zero. Cred că este timpul ca şi Justiţia din România să-şi consume acest moment zero, iar cei care fac parte din acest domeniu, indiferent la ce nivel, trebuie să se uite în oglindă – una imaginară, a propriului eu – şi să ia atitudine. Bineînţeles, dacă se simt puri şi ima­culaţi (înclin să cred că majoritatea chiar sunt), cu conştiinţa curată sau, măcar, neterfelită în vreun caz major, ori cu un nume major implicat, atunci totul e în regulă. Dar, cei care într-adevăr au sufletul încărcat, asupra cărora planează suspiciuni, ar fi bine să facă un pas în spate.
Nu îmi vine să cred că atât de blamata corupţie din România se manifestă doar în zona politicului şi/sau a administrativului. Chiar dacă într-un procent mult mai mic, chiar dacă sunt mai puţine cazuri demascate şi de o gravitate sau un prejudiciu mai mici, corupţia există şi în alte domenii. Vedem exemple de medici corupţi, de profesori sau poliţişti prinşi cu ocaua mică, şi conform unei logici elementare, desigur există şi în Justiţie corupţi. Judecătoarea din „Dosarul Transferurilor” ar fi doar un exemplu care îmi vine în minte, „Cazul Nadăş” e altul, iar ceea ce doresc să subliniez este că Justiţia este un domeniu la fel de vulnerabil ca şi celelalte din România.
Sigur, există presiuni, din partea politicului sau din partea media, care amplifică aceste suspiciuni. Dar nici nu putem spune că totul e OK, chiar dacă invocăm mai mereu prezumţia de nevinovăţie. Fiecare dintre instituţii ar trebui să-şi spele rufele murdare în familie.
Am făcut această apologie ca să ajung la recentul scandal, care nu s-a încheiat ci doar s-a „înmuiat”. Este vorba de disputa dintre PSD şi DNA, escaladată prin implicarea ministrului Justiţiei, respectiv a preşedintelui României. După părerea mea, ambii au greşit. Iarăşi după părerea mea, Kövesi nu trebuia îndepărtată de la conducerea DNA atunci când ministrul Tudorel Toader a făcut presiuni asupra ei, prezentând inclusiv un simulacru de raport, în fapt o înşiruire de cazuri mediatizate şi asupra cărora planau bănuieli că instrumentarea procurorilor DNA a fost făcută „cu dedicaţie”. Atunci, la momentul respectiv, atacul lui Tudorel Toader avea el însuşi o prezumţie de… vinovăţie, fiind suspect faptul că ministrul Justiţiei s-a pronunţat chiar înaintea congresului PSD. O eventuală îndepărtare a lui Kövesi de la conducerea DNA ar fi însemnat, în ochii multora, o manevră politică sau una făcută la presiunea politicului.
Acum, congresul PSD a trecut, dar unele suspiciuni – nefondate doar până la proba contrarie – la adresa DNA stau încă în picioare. Iar vehemenţa blajină cu care Johannis o susţine pe Kövesi dă naştere altor suspiciuni.
Tocmai pentru a risipi suspiciunile de tot felul, acum când nu mai poate fi vorba de presiune politică, când Dragnea l-a devansat pe Putin la titulatura de „cel mai iubit fiu al partidului”, ar trebui ca şi din zona DNA să existe o tendinţă de „moment zero”. Or, un moment zero ar trebui să înceapă cu… plecarea lui Kövesi. Nu pentru a da satisfacţie PSD-ului, ci tocmai pentru a da un plus de credibilitate tocmai Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu cred că DNA stă în Kövesi, dar recredibilizarea instituţiei poate începe prin plecarea şefei DNA de la conducere. Acest lucru ar trebui să-l înţeleagă atât Kövesi, cât mai ales Johannis. Aşa ca-n fotbal, unde antrenorul plăteşte pentru rezultatele echipei.