Banii de la Primărie pentru UTA scad de la an la an, Hermannstadt – răsfățată de autorități!

La una dintre conferințele de presă de anul trecut, Gheorghe Falcă susținea că Primăria, prin Centrul Cultural Municipal Arad, mărește progresiv, de la an la an, suma alocată prin proiecte echipei fanion a Aradului. Numai că cifrele spun puțin altceva, sau cel puțin comparația din ultimii doi ani. Cât despre 2018 nu sunt semnale că lucrurile vor sta mai bine.
În 2016, UTA primea de la CMCA 7,7 milioane de lei, iar în 2017 – 5,3 milioane de lei. Așadar, nici vorbă de creștere, dimpotrivă. În fine, de două zile s-au făcut publice și sumele alocate de Centru pentru sportul arădean, iar „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc îi revine suma de 3,5 milioane de lei. Vorbim despre prima sesiune de proiecte, însă, de obicei, tranșa de bani din cea de-a doua sesiune este și mai mică, poate chiar jumătate din prima. Așadar, e greu de crezut că se va sări peste suma alocată anul trecut și oricum, după cum se știe, acești bani nu pot fi utilizați de club decât din luna mai încolo, fără a include aici cheltuieli cu salarii către jucători și antrenori. Spre deosebire de alte 14 grupări din cele 18 ale ligii secunde la fotbal.
stadPrin comparație, orașul Sibiu alocă pe an echipei de fotbal Hermannstadt 12 milioane de lei. Și tot în orașul de pe Cibin, autoritățile locale au anunțat că vor investi 17 milioane de euro în refacerea stadionului, ce urmează a fi omologat de Liga 1. Termenul de finalizare? „Lucrările vor dura cel puţin 12 luni, având în vedere că se doreşte ca, în aceeaşi perioadă, să se şi joace fotbal pe acel teren. Deci trebuie un şantier greu de organizat să şi joci fotbal şi să şi lucrezi”, a afirmat Astrid Fodor, primarul Sibiului.
Ce avem la Arad? Un stadion „Francisc Neuman” aflat în reconstrucție din anul 2014, fără un termen clar de finalizare. O arenă „Motorul” de pe care UTA a fost alungată la Șiria în primăvara anului trecut, tocmai pentru a se putea schimba gazonul foarte prost cu unul sintetic. După 12 luni avem doar un câștigător al licitației, care, în parteneriat cu Primăria, se va apuca de lucrări când vremea le va permite…
Și, dacă am deschis televizoarele luni seara, am putut asista la sărbătoarea inaugurării terenului din Sfântu Gheorghe. Aici, Sepsi, ce și-a câștigat dreptul de promovare în Liga 1 tocmai în detrimentul UTA-ei, a jucat primul său meci acasă, în nocturnă, cu 4.700 de spectatori în noile tribune are arenei covăsnene. Ca să nu mai vorbim despre calitatea gazonului, în condițiile în care nin­sese la Sfântu Gheorghe weekendul trecut. Comparațiile pot fi extinse și la alte orașe și județene, dar cred că am plictisi arădeanul, cam obișnuit deja cu ideea că în orașul lui Falcă lucrurile merg și așa…
***
Pentru conformitate vă redăm mai jos lista tuturor proiectelor declarate eligibile de CMCA, în prima sesiune de finanțări nerambursabile din 2018 pe linie de sport.
„UTA – Campioana noastră” (Asociația FC UTA – 3.500.000 lei),
„Participare în Liga Națională de Baschet” (CS Baschet – 1.400.000 lei),
„Ediție aniversară Raliul Aradului” (AMC Racing – 500.000 lei),
„Participarea luptătorilor de la CS Astra, campioni în Superliga de seniori și juniori, la competiții” (ACS Astra – 280.000 lei),
„Turneul de vară Atletico – fotbal pentru copii și juniori” (ACS Atletico – 80.000 lei),
„Susținerea sportului de performanță majorete și twirling” (ACS Mistral – 50.000 lei),
„Continuitate în voleiul de performanță” (CS ProVolei – 50.000 lei),
„Mergem mai departe în fotbalul feminin” (ACS Piroș Security – 50.000 lei),
„Festivalul Internațional de Șah – ed. a XI-a” (Șah Club Vados – 50.000 lei),
„Aradul dansează” (CS Ballroom Dance – 40.000 lei),
„Festivalul luptelor arădene în Centenarul Marii Uniri” (ACS Astra – 40.000 lei),
„Pregătire și participare la CN de baschet” (BC Valbon – 30.000 lei),
„King of the Hill” (ACS Hard Enduro – 30.000 lei),
„Oina, tradiție și originalitate” (Univest – 22.000 lei),
„Șahul de performanță” (ȘC Vados – 17.500 lei),
„Finalele CN Ciclism pe șosea” (ACS Voința – 13.000 lei),
„Cupa FR la Ciclism pe șosea” (ACS Voința – 12.000 lei),
„Cupa Mureș 2008 – canotaj academic” (ACS Voința – 7.500 lei)
„Participare CN de Rafting” (ACS Voința – 5.000 lei).
Toate aceste proiecte însumează 6.177.000 lei, prima sesiune din 2017 atingând 5.750.500 lei.
Opt proiecte depuse la categoria „Promovarea sportului de performanță” nu au întrunit punctajul minim. Ele au fost depuse de: Atletico (2), Academia Broșovszky (ambele fotbal), ACS West Sport (2 – ambele bărci dragon), Asociația Județeană de Atletism (concurs de aruncări) și CS ProVolei (2 – volei pe plajă, respectiv volei seniori).