Însoțit de Chivu și Andone, Ionuț Lupescu a „atacat” electoratul fotbalistic arădean: „Oamenii vor schimbare, sunt convins că voi câștiga din primul tur”

După actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, și principalul său contracandidat și-a făcut campanie la Arad. Însoțit de doi dintre marii fundași ai naționalei României din generații diferite, Ioan Andone și Cristi Chivu, Ionuț Lupescu a „atacat” electoratul din județul nostru. Dacă de dimineață s-au văzut cu Adrian Lucaci, președintele AJF Arad, pentru cei trei foști internaționali a urmat „descinderea” la clubul UTA. Apoi, au plecat în județ și au purtat discuții cu autoritățile locale și reprezentanții cluburilor din Ineu (cu drept de vot prin echipa de fete), Sebiș și Cermei, iar la revenirea la Arad, la localul
„Biavatti”, s-au întâlnit și cu Radu Pop, președintele celor de la Șoimii Lipova.
Tot aici, Lupescu, Andone și Chivu au răspuns întrebărilor presei, arătându-se extrem de optimiști în ceea ce privește șansele de câștig. Ziarul Glasul Araului vă va relata pe larg cele spuse de cei trei foști „tricolori”, însă, până una alta, am reținut un pasaj elocvent pentru intențiile celui care dorește să devină noul președinte al FRF. Întrebat dacă se gândește să facă vreo alianță cu vreun alt candidat în caz că nu va câștiga din primul tur alegerile de pe 18 aprilie, referirea fiind la Marcel Pușcaș, Ionuț Lupescu a punctat următoarele. „Nu am renunțat la UEFA ca să fac vreun târg cu cineva. M-am înscris în această cursă convins că voi câștiga din primul tur, pentru că oamenii, așa cum i-am simțit, doresc o schimbare în competență în primul rând. Totodată, oamenii doresc să dezvolte fotbalul românesc, iar pe mine nici nu mă interesează turul doi. De ce? Fiindcă nu am venit să fac dealuri sau aranjamente pentru ca fiecare să aibă o poziție călduță, cum s-a întâmplat acum patru ani de zile. Și târgul de acum patru ani de zile la alegerile FRF a adus fotbalul românesc în situația în care e astăzi. Am revenit acasă ca să ajut fotbalul românesc și nu sunt singur. Îi vedeți lângă mine pe Ioan Andone și pe Cristi Chivu, dar mai sunt mulți alții la fel de cunoscuți și credibili. Salariul meu va fi pus pe internet, să-l vadă toată lumea, dacă voi mai găsi buget pe acolo.
N-am nicio problemă de transparență. Restul mi se pare ca la târg. Cu Marcel am avut o discuție și el are drumul lui. I-am și spus că e prea puțin credibil, atâta timp cât, de doi ani de zile tot dă în președintele lui, iar președintele nu îl dă afară, iar el nu își dai demisia de la FRF. Nu știu cum se pupă aceste lucruri. Dar, îl respect, mai ales că a fost fotbalist, iar între noi fotbaliștii a fost mereu fair-play. După cum se știe, în România, toată lumea se pricepe la fotbal și la politică, dar mai sunt și excepții. Din păcate, președintele actual nu se pricepe la fotbal, ci doar la politică și încă la o politică murdară”, a menționat Ionuț Lupescu.
Așadar, vom reveni și cu alte declarații interesante de la întâlnirea de azi.