Oameni precari…

Pe zi ce trece faptele încep să se arate în adevărata lor lumină. Da, regele e (aproape) gol. Dacă până acum nu ați știut, acum aceste fapte încep să-și arate ,,roadele!”. De la celebrele foi din campanie pe care Dragnea le întindea pe toți pereții și (se) explica prin mai toate mediile, încercând să lămurească lumea că va curge lapte şi miere şi până la realităţile de acum a fost o cale foarte scurtă. Ceva mai mult de un…clipit. Astăzi, realitățile…îţi bagă mîna din ce mai adânc în buzunarele noastre.
Acum este vorba de incompetență sau, dacă vreți de lipsa meritocrației.  De oameni precari. Poți să angajezi în diverse posturi nepoți, nepoate, țiitori și țiitoare, băgători de seamă, dar la un moment toate acestea se întorc împotriva ta. Ici, colo mai poți ,,ascunde” și ceva incompetenți, dacă… partidul o cere. Ar fi şi asta de înţeles, dar nu de la un anumit nivel în sus. Căci aici meritocrația sau, mai degrabă lipsa ei, adică precaritatea se vede cel mai bine.  Unii au crezut că se mai poate masca ceva, cu „formule“ mai vechi. Dar, este ca și cum întoarcem o haină veche pe dos. Nu se mai vede luciul, cât e de soioasă şi ce slabă e, de abia se mai ţine.  La prima vedere pare bună, slăbiciunile ascunse nu sunt observate de  către cei mai mulți, ci doar de către niște observatori avizați. Este cazul lui Fifor de exemplu. N-a fost bun la transporturi. L-au… întors pe dos şi e bun la Apărare. A fost bun şi de premier. E drept doar interimar. A rămas la Apărare, unde, se dovedește din ce în ce mai bun. Şi va fi şi mai performant pe măsură ce trecem la achiziții de armanent din ce în ce mai consistente. Așa, pe repede înainte. E un drum ce pare a semăna din ce în ce mai mult cu cel pe care l-a „parcurs“ și Grecia. Care ţară, în ultimii 20 de ani a cheltuit peste 100 de miliarde de euro pe… nevoile sale de apărare. Pe care i le dictau alţii.  Și elenii au tot cumpărat de la americani, germani, francezi, arme cât pentru zece armate. Dar acum se află într-o stare de precaritate. Poate și aici trebuie căutat unul dintre răspunsurile pentru situaţia de azi. Și pentru ei şi, poate, în viitorul nu foarte îndepărtat şi pentru noi. Oricum, până la 100 de miliarde de euro de cheltuit pe armament mai avem de… învățat. Dar cu incompetența ridicată la rang de virtute ori, dacă vreţi cu multă precaritate orice este posibil. Semnele că economia reală a intrat într-o zonă de turbulențe se simt deja, mai ales în mediul privat. La un moment dat incompetenţa se plătește. Iese, ca uleiul la suprafața apei. Ca să nu zicem altfel. Numai că nota de plată, din păcate, o vom achita noi. Că dacă ar fi… de la ei şi pe banii lor, nu ar fi nimic. Însă precaritatea lor va atârna din ce în ce mai greu pe spatele nostru. Iar ei nu au înţeles că lumea nu mai are răbdare pentru noi şi noi experimente. Altfel spus, precaritatea resursei umane va duce, într-un final, la o precaritate socială şi economică generală.