Dezbatere pe tema Basarabia100 în Complexul Muzeal Arad

Cu prilejul Centenarului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad, a organizat dezbaterea pe teme de istorie ”Basarabia100”. Evenimentul a avut loc în Sala Unirii a Complexului Muzeal Arad în prezența cadrelor didactice invitate și a elevilor, participanți la dezbatere. Coordonatorii proiectului educational au fost: prof. ing. Steliana Băișanu, prof. Cerasella Biro, prof. Corina Coșeri, prof. ing. Florica Tuduran, biblio­tecar Daliana Apostol. Proiectul educațional a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.
„Într-o manieră interactivă, ce integrează abordările non-formale şi noile mijloace de comunicare, prezentul demers se subscrie iniţiativelor de intervenţie culturală, ce au ca scop schimbarea mentalităţilor, educarea şi dezvoltarea publicului muzeal. Astfel, proiectul urmăreşte relaţionarea publicului tânăr cu valorile culturale, naționale și locale, prin implementarea conceptului de „touching history”/„istoria care te atinge”, familiarizarea publicului tânăr cu patrimoniul cultural naţional, într-o manieră inter­- disciplinară, vie, valorificare educațională a patrimoniului cultural mobil, din cadrul colecţiilor deținute de Complexul Muzeal Arad”, a declarat dr. Adelina Stoenescu, din partea Complexului Muzeal Arad. Profesoara de istorie, Biro Cerasella a declarat: „Scopul proiectului educațional Basarabia100 este conștientizarea rolului reprezentat de Marea Unire în dezvoltarea României moderne, formarea în rândul elevilor a sentimentului de apre­ciere, respectarea și promovarea valorilor autentice, româ­nești, prin ansamblul activităților educativ-formative, complementare procesului de învățământ”.
(I.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni