Despre sudură, cu pasiune: Marin Crişan şi Gabi Ghiţescu în vizită la Liceul Tehnologic Vinga

Marin Crişan, fondatorul Şcolii de Sudură Arad şi Gabi Ghiţescu, instructor la Şcoala de Sudură au fost invitaţii clasei a IV-a B de la Liceul Tehnologic Vinga. Evenimentul a avut loc în cadrul programului Şcoala Altfel şi a avut ca scop atât promovarea în rândul elevilor a unui stil de viaţă orientat către succes, cât şi popularizarea meseriei de sudor. Cei doi invitaţi au vorbit despre ce înseamnă sudura, în ce domenii este necesară şi ce studii trebuie urmate pentru a practica această meserie. Chiar dacă e puţin cam devreme având în vedere vârsta elevilor, Marin Crişan şi Gabi Ghiţescu au precizat şi care pot fi câştigurile financiare ale celor care practică această meserie şi care sunt posibilităţile de angajare după absolvirea studiilor. Printre altele a fost prezentat (cu mult umor şi făcându-se o paralelă cu echipamentul de fotbal) echipamentul cu care se lucrează, dar şi fotografii cu ima­gini din atelierul Şcolii de Sudură. „Cel mai impresionant a fost faptul că Marin Crişan şi Gabi Ghiţescu au vorbit cu atâta entuziasm despre sudură. Mărturisirile lor au fost foarte motivante. Au încercat să ne convingă că în alegerea meseriei nu sunt importanţi doar banii, ci mai ales pasiunea”, a declarat Cristina Lazurca, iniţiatoarea acţiunii şi învăţătoare la clasa a IV-a B. „Împreună cu colegele mele din corpul B al Liceului Tehnologic Vinga, Naomi Bogoşel, Alina Fărcaş, Nicoleta Brie şi Michaela Sima, am pregătit un program divers pentru Şcoala Altfel de anul acesta. Printre altele vom avea o întâlnire cu actriţa Giorgiana Popan, colegele mele participă la o acţiune de colectare de materiale electrice uzate, iar eu am încercat să le vorbesc elevilor mei despre profesiunea de jurnalist. Folosindu-mă de experienţa mea anterioară le-am dezvăluit despre cum se face documentarea, cum se lucrează într-o redacţie şi le-am arătat cum funcţionează aparatura din dotare. În alegerea programului am primit sprijin şi informare de la colegii cu experienţă, în special de la Anna Lipoczi, şefa de catedră. Mai multe detalii despre activitatea noastră, a colegilor de la sediul central şi a celor de la Şcoala Gimnazială Mănăştur din cadrul programului Şcoala altfel de anul acesta veţi găsi postate pe site-ul Liceului Tehnologic Vinga”, a mai spus Cristina Lazurca.
(C.P.)

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni