Ion Iliescu, incriminat pentru „Dosarul Revoluţiei”

Am ezitat să abordez acest subiect datorită faptului că am intrat în Săptămâna Luminată şi ar trebui să fim cuprinşi de smerenie. Dar, dacă pun în balanţă faptul că tot într-o perioadă de post, de căinţă şi moralitate, românii au ieşit în stradă pentru un Crăciun liber şi mulţi dintre ei au plătit cu viaţa ca noi, cei rămaşi să avem o viaţă mai bună şi, chiar şi eu, să pot scrie liber, fără cenzură decât cea proprie.
Poate că tenta articolului ar duce către un atac la Ion Iliescu sau la ceilalţi din grupul acestuia. Subiectiv fiind, Ion Iliescu nu mi-e simpatic, dar îl respect ca fost şef de stat şi ca om politic. În schimb, înclin să cred că un proces real al Revoluţiei trebuie să aibă loc, fără să se ţină cont de numele implicate, de vârstă, ci doar de ADEVĂR.
Personal nu mă interesează dacă va fi condamnat sau Ion Iliescu, sau Petre Roman. Dacă Justiţia decide că sunt nevinovaţi, atunci îmi ridic pălăria. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, iarăşi mă-nchin. Dar actul de justiţie trebuie să se facă, fie şi într-o formă reparatorie pentru fiecare dintre noi, care am trăit acele vremuri, dar mai ales pentru familiile celor care şi-au dat viaţa în acel Decembrie fierbinte.
Sigur, sunt mici şansele ca acest proces să se lase cu condamnări şi sentinţe dure. Mici, pentru că totuşi se împlinesc 29 de ani de la Revoluţie, dovezile şi martorii au mai dispărut, dar fondul problemei există. Aşa cum mai multe ţări au avut un real proces al comuniştilor – nu doar unul de faţadă, al comunismului – şi acest proces ar putea aduce o împlinire pentru mulţi români.
Încă o dată, miza nu este Ion Iliescu sau Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu sau Militaru (post-mortem, de­sigur) ci aflarea adevărului. Trebuie să ne obişnuim că trăim într-o lume deschisă, informatizată, iar dacă nu de­secretizăm unele subiecte-cheie, nu o să obţinem respectul celorlalte ţări. Trebuie să ne rupem de statutul acesta de ţară bananieră, în care ne complacem în diferite complicităţi, parandărături şi ascunderea adevărului sub preş. S-a ajuns aici, la decizii ciudate ale unor instanţe tocmai pentru că am căutat întotdeauna să umblăm cu şmecherii, să eludăm cumva mersul firesc al lucrurilor, în ipostaza în care cei care aveau asemenea control erau la butoane. Am ajuns la un stat paralel, pe diferite paliere pentru că nu ne-am făcut nişte reguli rigide, iar acelea care sunt clare şi imparţiale încercăm să le ocolim.
Cred şi susţin faptul că un proces corect al Revoluţiei poate să aducă acel moment zero în ceea ce priveşte Justiţia. Cetăţeanul român merită să nu mai fie minţit sau să i se ascundă adevărul. Cu atât mai mult într-un caz atât de sensibil şi atât de semnificativ. Nu cred în „vânătoarea de vrăjitoare”, ci doar în ADEVĂR, indiferent dacă acest adevăr (sau, mai ales dacă) deranjează!
Dincolo de Ion Iliescu sau, mai precis, într-o poziţionare categoric opusă, doresc tuturor Sărbători Pascale liniştite şi frumoase!