Elevi premiați la faza județeană a Concursului Național „Alege! Este dreptul tău!” 2018

Anual, cu ocazia Zilei Interna­ționale a Consumatorului, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, organizează, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Arad și al Protecției Consumatorului Arad, faza județeană a Concursului Național „Alege! Este dreptul tău!” pentru elevii de liceu. Și în acest an, la Colegiul Economic Arad, locul în care s-a desfășurat faza județeană a concursului din acest an, au intrat în competiție elevi de la școli din municipiul și județul Arad, și anume, Liceul „Mihail Viteazul” Ineu, Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad și de la liceul gazdă, Colegiul Economic Arad. În urma celor două probe susținute de elevi, cea de testare a cunoștințelor prin test grilă, intitulată „Crearea unei piețe on-line echitabile și sigure”, și cea de susținere a unui eseu pe tema „Costuri ascunse ale comerțului on-line” și în urma evaluării testelor și a jurizării probei de eseuri, au fost desemnați câștigători ai locului I și al II-lea elevii Tomșa Ariana Daria de la Colegiu Economic Arad, respectiv Strapek Denis Alexandru de la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad. Cei doi câștigători vor participa la etapa națională a concursului care se va desfășura între 17-27 iunie 2018.
Juriul pentru proba de testare a cunoștințelor și cea de susținere a eseului a fost format din Camelia Moler, inspector şcolar pentru educație permanentă și activități extrașcolare I.Ș.J. Arad, Monica Băltărețu, directorul Colegiului Economic Arad, Aurica Moldovan, Dorina Dănilă și Diana Florentina Popa, profesori în cadrul Colegiului Economic Arad, Gheorghe Iancu, comisar şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Arad, Andreea Roșoga, consilier juridic la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Arad și Todor Lădariu, reprezentant al mediului de afaceri.
Proba de desene
În paralel, concursul a avut și o parte artistico-plastică, proba de desene la clasele I-VI și grafice la clasele a VII-a și a VIII-a. Tema desenului este intitulată „Mesaje ascunse în publicitatea on-line la produse nealimentare”, iar câștigătorii fazei județene vor intra în compeția națională. Jurizarea desenelor și a lucrărilor grafice va fi efectuată de către Camelia Moler, inspector şcolar pentru educație permanentă și activități extrașcolare I.Ș.J. Arad, Monica Băltărețu, Aurica Moldovan, Gheorghe Iancu, Andreea Roșoga, Todor Lădariu, Andrada Marcu, inspector școlar pentru arte în cadrul I.Ș.J Arad și Daniela Stana Rață, prof.dr. artă vizuală la Palatul Copiilor Arad.
Ioana Puraveț

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni