CJA a parafat contractul de lucrări pentru drumul Neudorf – limită cu judeţul Timiş

Unul dintre cele mai degradate drumuri județene – Neudorf – limită cu judeţul Timiş intră în reabilitare în curând. Sergiu Bîlcea, vice­preşedintele Consiliului Judeţean Arad a semnat la începutul acestei săptămâni, contractul de execuţie a lucrării de modernizare a drumului judeţean între Neudorf şi limită de judeţ Timiş! Potrivit reprezentanților CJA, până la mijlocul lunii mai utilajele vor începe să lucreze la modernizarea acestui drum distrus.
Lucrările se vor ridica la circa 5,8 milioane lei. Durata de execuţie este de 12 luni. Pentru drumul acesta judeţean au fost prevăzute diferite tipuri de consolidări şi reabilitări care nu s-au mai realizat din anul 1969! „Lucrările vor începe în prima parte a lunii mai. Reabilitarea acestui drum rezolvă una dintre marile probleme ale judeţului, legătura dintre Valea Mureşului şi judeţul Timiş, respectiv accesul mai uşor la autostradă. Am spus că avem o strategie pentru modernizarea drumurilor din judeţul nostru şi ea începe să producă efecte de anul acesta. Ne-am propus să modernizăm 300 km de drum judeţean, majoritatea din proiec­- tele câştigate de Consiliul Judeţean, dar vom realiza lucrări şi din resurse proprii. Vă reamintesc că zilele trecute, în şedinţa de Consiliu Judeţean, am alocat din rezerva bugetară suma de 39 de milioane de lei pentru modernizarea drumului Gurahonţ-Dieci-Buteni şi tot din rezerva bugetară am alocat fondurile necesare moderni­zării drumului Pecica-Turnu. Pe drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni suntem în curs de realizare a proiectului tehnic şi sper ca anul acesta să începem lucrările de modernizare şi acolo. Vom avea lucrări importante în judeţ”, a susținut vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea.